Acasă > Social > Primul Serviciu de Ambulanță din Patriarhia Română a fost inaugurat la Bistrița

Primul Serviciu de Ambulanță din Patriarhia Română a fost inaugurat la Bistrița

 Primul Serviciu de Ambulanță din Patriarhia Română, aparținând Arhiepiscopiei Clujului, a fost inaugurat marți la Bistrița. Înființat de Asociația “Filantropia Ortodoxă”, proiectul unic la nivelul Patriarhiei Române va oferi transport bolnavilor care nu se află în stare critică, a explicat președintele Asociației, părintele Marius Pintican: “Încercăm să întregim activitatea serviciilor noastre medicale în județul Bistrița-Năsăud prin serviciile medicale pe care le desfășurăm de doi ani de zile. Serviciul va deservi pacienții care nu necesită asistență specializată, mai precis va veni în sprijinul persoanelor care vor să fie internate în spital și care nu necesită supraveghere medicală intensă”, a declarat acesta, potrivit RadioRenasterea.ro.

La sediul Asociației “Filantropia Ortodoxă” Bistrița va funcționa un dispecerat, iar cei care doresc pot apela direct organizația la numărul de telefon 0363. 107. 076, iar din luna ianuarie și la numarul unic de urgență 112.

La inaugurarea Serviciului de Ambulanță, alături de oficialități locale și județene a luat parte și Mitropolitul Clujului, Inaltpreasfințitul Andrei. Ierarhul a săvârșit sfințirea spațiului unde serviciul de Ambulanță “Filantropia Ortodoxă” își va desfășura activitatea precum și autospecialele puse la dispoziția bolnavilor.

Mitropolitul Clujului a subliniat ca acest proiect este de un real folos pentru pacienții care de cele mai multe ori nu se pot deplasa și au nevoie de îngrijire medicală: “Filantropia Ortodoxă din Bistrița desfășoară mai multe proiecte, iar cel mai nou proiect este cel cu Serviciul de Ambulanță. Înainte aveam două cămine de bătrâni, cantina socială din Bistrița, centrul de zi pentru persoane din Bistrița și multe altele, dar președintele Asociației Filantropia Ortodoxă din Bistrița, părintele Ioan Pintican a observat că mulți dintre cei care apelează la ajutorul nostru sunt nedeplasabili și cu mașini improvizate sau rugând pe unul si pe altul să ne ajute să îi ducem la căminul de bătrâni, să îi aducem aici la centrul Filantropiei pentru ajutoare, e mai greu. Atunci s-a născut această idee, să facem rost de o ambulanță care să ne ajute la aceste servicii. Cred că e primul serviciu de felul acestă din Patriarhia Română. Noi sperăm că vor fi și altele pentru că Filantropia Ortodoxă are filială mare și în Cluj, dar acolo nu avem o ambulanță ca și aici. Poate în timp vom avea și acolo pentru că încă o dată, este de mare folos pentru a-i deplasa pe cei ce nu se pot deplasa singuri pentru a fi ajutați.”

Asociația Filantropia Ortodoxă, filiala Bistrița-Năsăud, a fost înființată în 2012. În cei trei ani de activitate, asociația a deschis la Cușma și la Maieru două centre rezidențiale pentru persoane vârstnice, un serviciu de îngrijiri medicale la domiciliu pentru întreg județul, iar la Bistrița un centrul de zi, aflat sub ocrotirea Sfântului Simion, cantina socială “Sfânta Filofteia” și cabinetul medico-social “Sfinții Apostoli Petru, Pavel și Andrei”.

Sursa:  hotnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *