duminică, 20 septembrie 2020
Acasă > Administratie > Primul sosit, primul servit! CNAPMC a atribuit contractul privind furnizarea de carburanți pe bază de card de credit

Primul sosit, primul servit! CNAPMC a atribuit contractul privind furnizarea de carburanți pe bază de card de credit

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) atribuia, în noiembrie 2009, prin licitaţie deschisă, contractul privind furnizare „carburanţi pe bază de card de credit“. Potrivit procesului-verbal cu numărul 24517/16.11.2009, a fost depusă o singură ofertă, de către SC Rompetrol Downstream SRL Bucureşti, de 683.360 de lei.Potrivit raportului procedurii, ofertantul a prezentat toate documentele prevăzute în documentaţia de atribuire şi în conformitate cu prevederile din aceasta, forma şi conţinutul documentelor ce au fost prezentate de ofertant au fost în conformitate cu prevederile legale, iar documentele prezentate au demonstrat îndeplinirea de către ofertant a cerinţelor minime de calificare stabilite în documentaţia de atribuire.Din comisia de evaluare au făcut parte Emil Sorin Banias – preşedinte, Spiru Chirea, Angela Badea, Aurelian Liţă, Stelian Goşiu, Cornelia Fir şi Cristian Stoicescu – membri.
Sursa- Ziua de Constanta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *