marți, 22 septembrie 2020
Acasă > Eveniment > Prins cu rapana braconată la punctul Pescăresc Tăbăcărie

Prins cu rapana braconată la punctul Pescăresc Tăbăcărie

685 kilograme  în valoare de 685 lei 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Constanţa, aflaţi în misiune pe plaja Punctului Pescăresc Tăbăcărie din municipiul Constanţa, în data de 22.07.2015, au identificat pe cetăţeanul român N.C.B., în vârstă de 38 ani, domiciliat pe raza judeţului Teleorman, care descărca dintr-o barcă 14 saci de rafie ce conţineau rapană proaspătă în cochilie.În urma solicitării documentelor, s-a constatat că bărbatul în cauză, administrator al unei societăţi de profil, nu deţine licenţă sau autorizaţie de pescuit comercial, dar nici avizul poliţiei de frontieră, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au ridicat, în vederea confiscării cantitatea de 685 kilograme de rapană în valoare de 685 lei, care a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil conform procedurilor legale. Persoanei în cauză i-a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescui şi deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *