Wednesday, 24 October 2018
Acasă > Social > Producătorii cer introducerea calculului diferenţiat al taxei clawback pentru medicamente

Producătorii cer introducerea calculului diferenţiat al taxei clawback pentru medicamente

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) a înaintat Ministerului Sănătăţii, Ministerului Finanţelor Publice, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi comisiilor de specialitate parlamentare propunerile de amendamente pentru introducerea imediată a calculului diferenţiat al taxei clawback pentru medicamente, bazat pe împărţirea acestora în funcţie de preţ.

Într-un comunicat al APMGR se arată că o astfel de măsură ar fi neutră bugetar, uşor de implementat de către autorităţi şi echitabilă pentru medicamentele cu preţ scăzut, fie că sunt generice sau medicamente ieşite de sub patent.

APMGR subliniază faptul că implementarea acestui calcul diferenţiat, concomitent cu introducerea de noi medicamente pe lista celor compensate, doar cu alocare de finanţare suplimentară sau prin contracte Cost Volum sau Cost Volum Rezultat, reprezintă singurele măsuri care pot opri dispariţia medicamentelor ieftine din România.

Producătorii avertizează că mii de medicamente ieftine riscă să fie scoase din producţie sau delistate, printre ele aflându-se medicamente esenţiale în tratamentul cancerului, al afecţiunilor cardiovasculare, neurologice şi gastrointestinale.

Principala cauză a dispariţiei acestora este taxa clawback, aplicată în mod uniform atât medicamentelor scumpe, de câteva mii de euro cât, cât şi celor ieftine, care costă câteva zeci de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.