luni, 10 august 2020
Acasă > Social > Produse cosmetice restrase de la vânzare în alte ţări, comercializate fără probleme în România

Produse cosmetice restrase de la vânzare în alte ţări, comercializate fără probleme în România

Produse cosmetice folosite de milioane de femei, retrase de pe piaţă. Este vorba de patru spray-uri autobronzante ce conţin alcool. Deși au fost retrase de pe piață, la noi în țară produsele se vând în continuare.
Compania britanică “Boots” a retras de la vânzare patru autobronzante după ce mai mulţi clienţi s-au plâns că au avut probleme respiratorii după utilizarea acestora.

Produsele nu au fost retrase şi în România, pentru că oficial nu se cunosc efectele secundare ale spray-urilor cu alcool. Specialiştii britanici spun că aceste produse pot duce la creşterea incidenţei diabetului, infertilităţii, obezităţii şi chiar a cancerului. Produsele au fost scoase şi de pe site-ul companiei, iar pagina unde se comercializau aceste produse a fost dezactivată.

În plus, reprezentanţii companiei au transmis clienţilor că pot merge să-şi primească banii înapoi sau să primească la schimb un produs autobronzant care să nu conţină alcool. Ei spun că aceste măsuri sunt de precauţie până vor ajunge la concluzii în urma analizelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *