sâmbătă, ianuarie 25, 2020
Acasă > Educatie > Profesorii constănţeni primesc înapoi banii pe concediu. Aflaţi când şi cât

Profesorii constănţeni primesc înapoi banii pe concediu. Aflaţi când şi cât

O adresă emisă în atenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa de către Trezoreria Constanţa a încins, ieri, din nou spiritele prin cancelariile unităţilor de învăţământ.

La prima vedere, înştiinţarea cu pricina părea o veste bună. Mai apoi, din discuţia cu reprezentanţi din sindicat am realizat că se prefigurează, cel mai probabil pentru luna decembrie, un nou scandal. „Având în vedere solicitările multor consilii locale privind alocarea de sume defalcate din TVA pentru plata drepturilor salariale câştigate în instanţă de cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, inclusiv din învăţământul special, vă informăm că acestea ar putea fi acordate în luna decembrie a anului curent, în funcţie de disponibilul rămas neutilizat sau urmare a suplimentării acestei poziţii printr-o posibilă rectificare bugetară în acest sens. Prin urmare, având şi acordul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, notele justificative prin care se solicită aceste sume se vor depune la Trezoreria Constanţa după data de 10 decembrie, dată limită pentru solicitările de natură direct salarială”, se arată în adresa Trezoreriei Constanţa.


Clarificări mai mult decât necesare
Drepturile salariale câştigate în instanţă se referă la achitarea diferenţei de 25 la sută din indemnizaţia de concediu pe lunile iulie şi august 2010, percepută greşit prin aplicarea Legii 118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Vă reamintim că indemnizaţia de concediu cuvenită cadrelor didactice pentru anul şcolar 2009-2010 nu trebuia să intre sub incidenţa Legii 118/2010, care a intrat în vigoare în data de 3 iulie a aceluiaşi an.
„Banii de concediu reprezintă un drept câştigat de profesori după munca pe care au prestat-o în timpul anului şcolar, care s-a încheiat în 15 iunie 2010, deci aplicarea Legii 118/2010 s-a făcut abuziv”, declara la vremea respectivă Liviu Pop, lider sindical naţional.

„Trebuie să mă asigur că am bani de salarii!“
Din discuţia purtată cu trezorierul şef Laurenţiu Mateizer am aflat că adresa prezentată mai sus s-a impus ca urmare a faptului că o serie de şcoli au primit rând pe rând banii câştigaţi în instanţă şi există riscul diminuării drastice a fondului de salarii. „L-am consultat pe contabilul şef al ISJ Constanţa şi am aflat că suma câştigată în instanţă de angajaţii din educaţie ar ajunge la circa 30 milioane lei, iar într-o lună salariile din învăţământul constănţean se ridică la 23 de milioane lei. Faptul că există o hotărâre în instanţă nu lasă loc de tocmeală, iar banii la care facem referire sunt ai primăriilor, şi nu ai Trezoreriei. Noi nu facem decât să-i gestionăm cât mai bine pentru a putea asigura salariile cadrelor didactice. După ce plătim ultimul salariu de anul acesta în învăţământ vom putea discuta cu ISJ şi sindicate care sunt priorităţile”. În final, trezorierul şef a ţinut să precizeze că deşi Ministerul Finanţelor nu a alocat nici un leu pentru hotărârile câştigate în instanţă, Trezoreria nu va returna nici un ban înapoi la Bucureşti, toate resursele urmând a fi folosite pentru a răspunde solicitărilor profesorilor.
Pe de altă parte, reprezentanţii sindicatului constănţean afirmă că după data de 22 octombrie se va şti suma disponibilă şi se vor putea avansa eventuale liste cu beneficiari.

Sursa: www.cugetliber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *