Programul de minimis, ajutor pentru IMM-uri

În contextul crizei economice şi a fiscalităţii excesive reclamată de reprezentanţii mediului de afaceri, Programul de minimis constituie o gură de oxigen pentru micii întreprizători autohtoni. Invitat în emisiunea “Radiografia Zilei”, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Constanţa, Iulian Gropoşilă, a afirmat că, pentru acest program, au fost depuse  la nivelul regiunii de Sud-Est aproximativ 750 de proiecte, pe viitor bătălia urmând să se ducă pe zona de producţie.

“Programul de minimis a fost cel mai bun program guvernamental lansat în acest an. Din 750 de proiecte, sunt în jur de 260 care sunt eligibile în prima fază, adică acele proiecte care au îndeplinit punctajul peste 90 de punte. Deci, acestea intră în prima fază la finanțare, circa 260 de proiecte în toată regiunea 2 SE și aici mă refer la proiectele depuse din județele Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Galați și Vrancea. Știți că noi avem unitatea de implementare pentru IMM-uri în Constanța și să sperăm că vor da o gură de oxigen, e adevărat, puținor firme, 260 nu sunt multe firme, dar sunt firme din zona rurală, sunt firme care majoritatea sunt centrate pe producție, iar în perioada următoare, bătălia mare se va da pe zona de producție”, a declarat în direct la “Radiografia Zilei”, Iulian Gropoşilă, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Constanţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *