Acasă > Interviuri > Proiecte Culturale Dobrogene

Proiecte Culturale Dobrogene

vasile-munteanuAsociația  „Artiști Dobrogeni” a derulat primul proiect cultural ca entitate cu pesonalitate juridică și , cu această ocazie, prezentăm membrii care compun asociația culturală. Așadar vom prezenta în perioada următoare fiecare artist plastic, membru al asociației, într-un scurt interviu compus din 15 întrebări .  Am ales acest tip de prezentare a artiștilor deoarece am dorit să oferim un mod identic de abordare a temelor și am dorit să existe obiectivitate în fiecare  discuție cu membrii Asociației. Debutăm astăzi seria de interviuri cu artistul plastic Vasile Munteanu care a avut amabilitatea să stea de vorbă cu noi.

 

 

 

E.T. Ce v-a inspirat  în alegerea temelor pentru lucrările dumneavoastră ?

V.M. În alegerea temelor  pentru lucrările pictate am avut în vedere  amprenta specifică pesajului dobrogean caracterizată prin mirifica Delta a Dunării, clădirile  cu iz istoric precum și convețuirea interetnică din Centrul Vechi al cetătii tomitane, flora specifică dar și mărginirea nesfârșită a apei.

 

E.T. Cum vedeți Dobrogea în contextul specificului multietnic?

V.M. Ca un exemplu de comunicare, înțelegere și împărtășire pașnică și reciprocă a  tradițiilor culturale.

 

E.T. Cum v-a inspirat în creația dumneavoastră acest specific multicultural?

V.M. Integrarea în lucrările plastice a  multitudinii  de exprimări și stiluri  arhitecturale  coexistente din Centrul Vechi al municipiului  Constanța dar și din Dobrogea.

 

E.T. Cum vă definește proiectul cultural și de creație în care v-ați implicat în ultimele șase luni ?

V.M. Ca un mod de manifestare în calitate de cetățean al Urbei dar și ca locuitor al Dobrogei. Prin exprimarea artistică în varianta ei plastică am reușit să mă implic în descrierea și  exprimarea locului unde trăiesc.

 

E.T. Ce credeți că trebuie să se întâmple  la Constanța pentru ca urbea să fie considerată un oraș cultural ?

V.M. Cred că ar trebuie să fie organizată o mediatizare mai puternică a evenimentelor culturale.

 

E.T. Cum descrieți excursia de documentare organizată de Asociație din cadrul proiectului la care și dvs ați participat ?

V.M. Excursia a fost o îmbinare a utilului cu plăcutul, prilej de descoperire  și de cunoaștere a unor noi aspecte vizuale a peisajului dobrogean dar și a tuturor particularităților acesteia.

 

E.T. Cum v-a inspirat această deplasare în Dobrogea ?

V.M. Am înmagazinat  în memoria vizuală cât și înregistări foto imagini peisagistice care vor fi transpuse pe pânză în atelier.

 

E.T. Credeți în proiectele culturale finanțate din surse private ?

V.M. Evident  dacă vor fi cuplate cu scopuri umanitare sau decorativ printr-un parteneriat  avantajos  privat. O formă excelentă de a putea finanța cultura creată de cercurile private.

 

E.T. Cum vă definește  Asociația  „Artiști Dobrogeni”  în cadrul căreia activați ?

V.M. O reuniune  de entităti  stilistice diferite, animate de aceeași emulație artistică  de recompunere plastică a frumuseților spațiului dobrogean.

 

E.T. Sunteți adeptul  finanțării publice a culturii ?

 V.M. Da…  cel puțin prin asigurarea de spații de expunere, galerii de artă permanente de care orașul duce lipsă  acută.

 

E.T. Ce sfaturi le dați tinerilor care doresc  să urmeze o carieră artistică ?

V.M. Ca sfat dat tinerilor  le pot spune că arta necesită multă muncă pentru că talentul artistic neexersat și profesonalizat nu este suficient.

 

E.T. Cum vă influențează în creația dumneavoastră cosmopolitismul dobrogean ?

V.M. Nu cred în influența cosmopolitismului…. sunt mai degrabă nuclee artistice care activează independent.

 

E.T.  Credeți că alternativa privată în domeniul creației culturale va dinamiza dezvoltarea culturii publice?

V.M. Este posibil !

 

E.T. Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor ?

V.M. Știți cum este proiectele se înfăptuiesc nu se dezvăluiesc ele țin de o țintă , obiectivele de creație dintr o anumită etapă artistică. Văd proiectele mele de viitor  materializate   într o ex poziție  personală sau colectivă.

 

Interviu realizat de Enache TUȘA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *