miercuri, septembrie 18, 2019
Acasă > Economie > PSD prevede un salariu minim de 2.000 lei din 2018

PSD prevede un salariu minim de 2.000 lei din 2018

PSD pregătește creșterea salariului minim brut la 2.000 de lei, de la 1 ianuarie 2018.

Programul de guvernare al Cabinetului Mihai Tudose prevede că salariul minim brut va creşte la 2.000 de lei în 2018, 2.200 lei în 2019 şi 2.400 lei în 2020.

În același timp, salariul minim va fi diferenţiat pentru cei cu studii superioare, ajungând la 2.300 lei în 2018, 2.640 lei în 2019 şi 3.000 lei în 2020.

Și veniturile pensionarilor ar urma să crească accelerat.

“Punctul de pensie va crește în următorii 4 ani astfel: la 1 iulie 2017 punctul de pensie va fi 1.000 lei, la 1 iulie 2018  va avea o valoare de  1.100 lei, la 1 aprilie 2019 punctul de pensie va fi 1.265 lei, la 1 aprilie 2020 va fi 1.400 lei, iar la 1 octombrie 2020 punctul de pensie va fi 1.775 lei”, arată noul program de guvernare.

De asemenea, pensia minima urmează să crească la 650 lei de la 1 ianuarie 2018.

Totodată, Guvernul propune reducerea impozitului pe venit, de la 16% la 10% şi a contribuţiilor de la 39,25% la 35%, începând cu 1 ianuarie 2018.

Programul nou de guvernare amână reducerea TVA de la 19% la 18% de la 1 ianuarie 2018 la 1 ianuarie 2019.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *