duminică, iunie 16, 2019
Acasă > Monden > Quentin Tarantino are o relaţie cu Grace Jones

Quentin Tarantino are o relaţie cu Grace Jones

Quentin Tarantino a alimentat zvonurile potrivit cărora ar avea o relaţie cu Grace Jones, după ce renumitul cineast american şi actriţa de culoare au adoptat un comportament mai mult decât prietenos unul faţă de celălalt, vineri seară, într-un club din New York.

Quentin Tarantino a participat la petrecerea organizată pentru a marca începutul Săptămânii modei de la New York, în clubul Up and Down din Manhattan. La aceeaşi petrecere, ce a avut loc vineri seară, a fost prezentă şi actriţa şi modelul Grace Jones, informează contactmusic.com.

Cei doi i-au uluit pe ceilalţi invitaţi prin comportamentul lor “tactil”, afirmă o sursă, citată de New York Post.

“Se pipăiau tot timpul. S-au sărutat în mijlocul clubului”, a adăugat aceeaşi sursă.

Potrivit presei internaţionale, Grace Jones se află de mai mulţi ani într-o relaţie deschisă cu actorul danez Sven-Ole Thorsen, în timp ce Tarantino este celibatar.

Modelul, actriţa şi cântăreaţa jamaicană Grace Jones, în vârstă de 65 de ani, şi-a început cariera lucrând ca model pentru case celebre precum Yves St. Laurent şi Kenzo Takada şi pozând pentru reviste de renume – Elle, Vogue şi Stern. S-a lansat şi în muzică, având succes cu albumele “Warm Leatherette” (1980), “Nightclubbing” (1981) şi “Slave to the Rhythm” (1985). După ce a jucat în mai multe filme de categorie B în anii ’70 şi ’80, a intrat în mainstream în 1984 cu rolul din SF-ul “Conan the Destroyer”, în care a jucat alături de Arnold Schwarzenegger, cu rolul din “A View to a Kill”, un lungmetraj din seria “James Bond”, lansat în 1985, şi cu rolul unui vampir feroce în filmul “Vamp” din 1986. Prin stilul ei vestimentar avangardist, Grace Jones a influenţat o serie de artişti de seamă din industria de divertisment, precum Lady Gaga, Rihanna, Nile Rodgers şi Basemant Jaxx.

Grace Jones, o prezenţă constantă în celebrul club newyorkez Studio 54, a fost căsătorită de două ori – cu producătorul Chris Stanley, cu care s-a căsătorit în 1989, şi cu bodyguardul Atila Altaunbay, cu care s-a căsătorit în 1996 – şi o relaţie de patru ani cu actorul suedez Dolph Lundgren, fostul ei bodyguard, pe care l-a ajutat să debuteze în cinematografie cu un rol în “A View to a Kill”. În urma relaţiei cu colaboratorul ei Jean-Paul Goude, actriţa jamaicană are un fiu, Paolo.

Câştigător al trofeului Palme d’Or de la Cannes cu filmul “Pulp Fiction” din 1994 şi a două premii Oscar pentru scenariile filmelor “Pulp fiction” şi “Django Unchained”, Quentin Tarantino a fost pe rând regizor, scenarist, producător şi chiar actor în filmele sale. Deşi este acuzat de critici că trivializează violenţa, opera sa cinematografică nu a încetat să entuziasmeze publicul, iar peliculele sale “Profesioniştii crimei/ Reservoir Dogs”, “Pulp Fiction”, “Jackie Brown”, cele două filme din seria “Kill Bill”, “Maşina morţii/ Death Proof”, “Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds” şi “Django dezlănţuit/ Django Unchained” au devenit filme de referinţă ale cinematografiei mondiale.

Quentin Tarantino, în vârstă de 50 de ani, care nu a fost căsătorit niciodată, a avut de-a lungul anilor relaţii cu actriţele Mira Sorvino, Julie Dreyfus, Didem Erol, Margaret Cho şi Kathy Griffin şi cu regizoarele Allison Anders şi Sofia Coppola. În presa americană au existat zvonuri despre o relaţie a sa cu actrița Uma Thurman, despre care renumitul cineast american a spus că era “muza” lui.

 Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *