Radu Mazăre s-a hotărât să se apuce de lucru

La insistenţele constănţenilor, care ani de-a rândul s-au plâns de starea jalnică în care a ajuns faleza Cazinoului, edilul a demarat într-un final lucrările de reabilitare.

Radu Mazăre recunoaşte că lucrările de reabilitare a falezei ar fi trebuit începute cu mult timp în urmă. De vină pentru întârzieri ar fi lipsa fondurilor, spune edilul.

Radu Mazăre, primarul Constanței spune  că „este poate zona din Constanţa cea mai întârziată  sau să-i spunem cea mai uitată, cum spuneau o parte din cetăţeni. Şi asta s-a întâmplat daorită faptului că reabilitarea aceasta necesită foarte foarte mulţi bani, pe care primăria nu-i avea la momentul respectiv ca să investească în zona peninsulară.

În primă etapă, va fi consolidată structura falezei, urmând ca, în maxim un an şi jumătate, să fie finalizat proiectul de reabilitare. Zona de promenadă va include pavaj din granit, băncuţe, stâlpi de iluminat şi magazine.

Constănţenii sunt uimiţi că în sfârşit edilul va reabilita zona Cazinoului. Mulţi dintre ei îşi amintesc cu drag de vremurile în care se plimbau pe faleză, alături de persoana iubită.

Investiţia ajunge la patru milioane de euro, bani primiţi din fonduri europene. Edilul speră ca din primăvară să demareze şi construcţia şoselei de coastă, care va lega Portul turistic Tomis de staţiunea Mamaia. Şoseaua va avea o lungime totală de 11 km, iar primul tronson, de patru kilometri, va fi gata în maxim doi ani. Proiectul are o valoare de 11 milioane de euro, provenind tot din fonduri europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *