marți, octombrie 22, 2019
Acasă > Social > RAJA lucrează la foc continuu pentru remedierea unei avarii apărute în centrul Constanței

RAJA lucrează la foc continuu pentru remedierea unei avarii apărute în centrul Constanței

În timpul lucrărilor programate în cadrul Programului Operațional de Mediu în zona de centru a orașului Constanța, echipele SC RAJA SA au constatat că racordul conductei de apă de pe strada Avram Iancu, la intersecția cu Aleea Garofiței, cât și o porțiune de 4 metri din conducta existentă sunt avariate, așa încât s-a luat decizia înlocuirii, în regim de urgență, a celor două componente. Din aceasta cauză, abonații situați pe str. A.Iancu, între str. Atelierelor și Țepeș Vodă, cei de pe str. Sarmisegetuza, între Mihăileanu și Răscoala 1907 vor fi lipsiți de apă până în această seară, la ora 23,00. Abonații de la blocurile situate pe aleea Garofiței, între str. Mihăileanu și Răscoala 1907 vor avea apă cu presiuni reduse. Ceilalți abonați pentru care s-au anunțat lucrările din cadrul POS Mediu- zona Centrală și Peninsula – vor beneficia de apă începând cu ora 21,00. SC RAJA SA Constanța a deplasat toate forțele umane și utilajele necesare pentru efectuarea lucrării neprevăzute în regim de urgență și, totodată, le dăm asigurări abonaților afectați că se lucrează în ritm alert pentru reluarea furnizării de apă în cel mai scurt timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *