vineri, decembrie 13, 2019
Acasă > Economie > Raport operațional trimestrial marca Rompetrol

Raport operațional trimestrial marca Rompetrol

Așa cum ne-a obișnuit, Rompetrol Rafinare, membru al Grupului KMG International ne prezintă un raport cu rezultatele operaționale din primul trimestru al anului în curs pentru rafinăriile Petromidia și Vega. Interesul Năvodariului pentru aceste rezultate este direct și asta prin prisma impactului la nivel economic pe care Petromidia îl are asupra bugetului local.

Din fericire, indicatorii arată foarte bine, mai exact au fost procesate peste 1,5 milioane de tone de materii prime, un nivel asemănător celui din primul trimestru al anului trecut. Îmbunătățirile pe una dintre instalațiile principale din rafinărie se datorează implementării software-ului Advanced Process Control.

Rafinăria Vega, unitatea de procesare care funcționează de 114 ani și singurul producător intern de bitum și hexan, a înregistrat în primele trei luni ale anului un volum de 79 kt de materii prime procesate, în creștere față de aceeasi perioada a anului trecut cu aproximativ 3%. Cele două rafinării lucrează în singerie perfectă, iar Petromidia îi asigură integral rafinăriei din Ploieşti materiile prime necesare obţinerii unor produse speciale cu o valoare adăugată ridicată: bitum, solvenţi, hexan, combustibili pentru încălzire.

În acest an, Rompetrol Rafinare și-a propus să depășească pragul de 6 milioane de tone de materii prime procesate, fapt ce ar reprezenta un nou record istoric.

„Rompetrol Rafinare este în continuare un barometru de performanță, fapt certificat de rezultatele operaționale aflate pe același trend impus în ultimii ani. Suntem foarte mulțumiți de eforturile specialiștilor noștri, care mențin standardele de producție foarte ridicate. Rezultatele financiare sunt determinate 100% de factori pe care nu îi putem controla, dar suntem ferm convinși că până la finalul anului vom vedea îmbunătățiri pe piața internațională.”, a declarat Yedil Utekov, Director General al Rompetrol Rafinare

Per total, rafinăria Petromidia a obținut rezultate operaționale foarte bune în trimestrul I 2019, pentru principalii parametrii, cum ar fi: randamentul produselor albe obținute, dispnibilitate mecanică și un indice de eficiență energetică de 98%.

Pentru 2019, la nivelul Rompetrol Rafinare a fost aprobat un buget de investiții de peste 63 de milioane USD, din care peste 50 de milioane USD vor fi folosiți pentru lucrări de îmbunătățire, mentenanță și conformare la principalele instalații din Petromidia.

Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil major la bugetul de stat al României, cu peste 319 milioane USD în primul trimestru al anului 2019. Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International, cu 54,63% – direct şi indirect şi Statul român prin Ministerul Energiei, 44,7%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *