duminică, 29 martie 2020
Acasă > Politica > Reacția lui Fabian Roman, după sondajul PNL privind candidații la Primăria Constanța

Reacția lui Fabian Roman, după sondajul PNL privind candidații la Primăria Constanța

 Unul dintre liberalii care și-au exprimat intenția de a candida la Primăria Constanța și care a fost inclus în sondajul PNL, este consilierul local Fabian Iustin Roman.
Roman a declarat astăzi, pentru Observator de Constanța, că ceea ce a intenționat partidul a fost realizarea unei cercetări sociologice, nu a unui sondaj și nu s-au calculat procente pentru fiecare dintre potențialii candidați.

“Dacă domnul Vergil Chițac va fi nominalizat drept candidat al partidului, ne vom încolona în spatele dumnealui și vom câștiga Primăria Constanța”, ne-a transmis Roman.

Reamintim că Biroul de presă al PNL Constanța a transmis, ieri, un comunicat de presă, în care a prezentat rezultatele sondajului realizat în perioada 14 noiembrie-2 decembrie. În cadrul sondajului au fost cercetați patru reprezentanți ai PNL Constanța – Robert Boroianu, Mihai Tararache, Christian Gigi Chiru și Fabian Iustin Roman, reprezentanți ai celorlalte partide politice, precum și rectorul Academiei navale „Mircea cel Bătrân”, Vergil Chițac. Potrivit liberalilor, Vergil Chitac are cea mai bună performanță pe dimensiunea de imagine, are o bună percepție în societate, o imagine pozitivă, întrunind cel mai mare procent de atribute de imagine asociate și elemente de disociere. Punctul slab este notorietatea scăzută (19.5%), intenția de vot exprimată fiind de 12,6%.

Sursa: observator.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *