Acasă > Sport > Rednic: Voi reveni la Standard Liege

Rednic: Voi reveni la Standard Liege

Tehnicianul Mircea Rednic a declarat, luni, pentru RTBF, că “într-un an sau mai mult” va reveni la Standard Liege, unde nu i-a fost prelungit contractul ce expira la 30 iunie.

“Capitolul Standard este încheiat pentru moment, dar, într-un an sau mai mult, voi reveni la Standard Liege”, a declarat Rednic.

Rednic a fost prezent, luni dimineaţă, la sediul clubului, alături de impresarul său, pentru a pune capăt contractului care expira la 30 iunie.

Pe de altă parte, tot luni dimineaţă, aproximativ 50 de suporteri ai echipei Standard s-au strâns în faţa sediului clubului, unde are loc adunarea generală. Aproximativ zece dintre ei au reuşit să intre în biroul preşedintelui Roland Duchâtelet.

“Am profitat de venirea poştaşului şi am intrat în clădire. El îşi bea cafeaua şi a fost surprins să ne vadă. I-am cerut socoteală pentru cele 20 de milioane de euro (n.r. – Duchâtelet vrea să scoată sub formă de dividende 20 de milioane de euro din capitalul societăţii anonime Standard de Liège) şi pentru concedierea lui Rednic. I-am spus că el are un anturaj prost. El ne-a răspuns afirmativ”, a declarat unul dintre fani, care a subliniat că suporterii l-au atenţionat pe Duchâtelet că aceste “acţiuni calme” nu vor putea dura la infinit dacă preşedintele nu-şi schimbă atitudinea.

Mircea Rednic a plecat de la Standard la 27 mai. Rednic, în vârstă de 51 de ani, a preluat gruparea belgiană în octombrie 2012, după demiterea lui Ron Jans, şi a reuşit să califice echipa în Liga Europa. Tehnicianul român avea contract valabil până la finalul sezonului. Românul va fi înlocuit de Guy Luzon, care a pregătit echipa de tineret a Israelului.

Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *