Regionalizare aduce o nouă ,,confruntare” electorală

  •  
  •  
  •  
  •  

Un subiect abordat de fosta guvernare revine în atenţia opiniei publice: reorganizarea administrativ-teritorială a ţării pe regiuni. Premierul Victor Ponta a declarat într-o intervenţie televizată pe un post naţional că, cel mai probabil, România va fi împărţită în opt regiuni ce vor fi trecute în forma viitoare a Constituţiei.
Interesant va fi însă modul în care vor fi desemnaţi președinții viitoarelor Consilii Regionale şi cum va decurge ,,campania electorală” premergătoare scrutinului. Varianta avansată de primul ministru vizează organizarea de ,,alegeri indirecte” în care electoratul va fi format din primarii şi consilierii judeţeni din fiecare regiune. ,,Din punctul meu de vedere soluția cea mai bună care se poate aplica imediat după modificarea Constituției este să avem alegeri indirecte, adică președintele Consiliul Regional și Consiliul Regional este ales de toți primarii și consilierii județeni din regiunea respectivă. Este vorba de 700-800 de oameni care se strâng într-o sală și își aleg structura de conducere, întrucât Consiliul Regional lucrează cu primarii și cu consilierii județeni”, a menţionat Victor Ponta la RTV.
Odată realizată regionalizarea ţării, o parte din atribuţiile ce revin acum consiliilor judeţene vor fi transferate forului regional, structură prin intermediul căreia se vor putea accesa fonduri europene, se vor putea lua credite, dar şi decizii în domenii precum sănătate, infrastructură, învăţământ etc. În contextul prezentat, rămâne de văzut cu ce atribuţii vor mai rămâne consiliile judeţene şi ce influenţă vor mai avea ele asupra primăriilor din teritoriu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *