sâmbătă, 4 aprilie 2020
Acasă > Social > Reguli de apărare împotriva incendiilor specifice perioadei de iarnă

Reguli de apărare împotriva incendiilor specifice perioadei de iarnă

În perioada iernii majoritatea incendiilor sunt provocate de suprasolicitarea instalațiilor și aparatelor electrice sau pot izbucnii de la sistemele de încălzire locală (sobe cu sau fără acumulare de căldură) care, exploatate necorespunzător sau nesupravegheate, pot provoca adevărate tragedii.

Având în vedere temperaturile scăzute înregistrate în județ, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Dobrogea’ al județului Constanța recomandă cetățenilor care utilizează la încălzirea locuințelor, sobe sau aparate ori mijloace electrice de încălzire, să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor de locuințe:

înainte de folosire, sobele și coșurile de fum trebuie verificate amănunțit și dacă este cazul, reparate sau curățate corespunzător înainte de a fi utilizate;

amplasați în fața ușițelor sobelor o tăviță metalică pentru a vă feri de căderea accidentală, direct pe podea, a jarului;

nu lăsați sobele în funcțiune fără supraveghere;

nu utilizați instalațiile și aparatele electrice cu defecțiuni sau improvizații;

nu suprasolicitați instalațiile electrice, prin amplasarea mai multor consumatori pe aceeași rețea;

lucrările de întreținere și reparații la instalațiile electrice se execută numai de personal autorizat;

nu lăsați copiii nesupravegheați pe timpul funcționării sistemelor de încălzire (sobe ori aparatele de încălzire electrice).

Cetățeni, nu uitați !

‘E mult mai ușor să previi un incendiu decât să-l stingi !’

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *