luni, septembrie 16, 2019
Acasă > Social > Reguli noi de la OPC

Reguli noi de la OPC

Din această lună, agenții economici vor afișa în magazine o nouă plachetă cu numărul de telefon de la OPC. Regula intră în vigoare de pe 20 ianuarie iar placheta se descarcă gratuit de pe internet. Cine încalcă regula va fi sancționat contravențional.

Plachetele vechi afișate la vedere de agenții economici, spre informarea clienților cu privire la numărul de contact al OPC-ului, vor fi înlocuite cu altele noi. Ordinul emis de  președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor va intra în vigoare de pe 21 ianuarie 2014 .

„Trebuie afișată de operatorii economic la loc vizibil, astfel încât fiecare consumator să poată ști unde trebuie să se adreseze atunci când este cazul. Ca o noutate, față de placheta existentă în momentul de față, este menționat faptul că reprezentanții asociațiilor de consumatori nu au drept de control al operatorilor economici conform articolului 42 din  Ordonanța de Guvern 21/1992”, ne-a declarat Mihai Perifan, comisar șef al Oficiului pentru Protecția Consumatorului Constanța.

Agenții economici au primit vestea fără probleme, mai ales că placheta este gratuită și poate fi descărcată de pe internet accesând site-ul www.anpc.gov.ro.

Cei care nu respectă regulamentul vor fi sancționați contravențional.

Redactor: Ana-Maria Stancu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *