Regulile de distanţare fizică între clienți, încălcate în stațiunea Mamaia. Polițiștii au dat amenzi în valoare de 120.000 de lei

  •  
  •  
  •  
  •  

Şase agenţi economici din staţiunea Mamaia au fost amendaţi pentru nerespectarea normelor de distanţare fizică între clienţi, în urma unei ample acţiuni desfăşurate de autorităţi în noaptea de sâmbătă spre duminică pe litoral.

În staţiunea Mamaia, poliţiştii au identificat 6 societăţi comerciale care nu au luat măsurile necesare în vederea respectării normelor de protecţie sanitară şi nu au asigurat ca normele de distanţare fizică să fie aplicate în mod eficient, pentru a se evita, pe cât posibil, interacţiunea fizică între clienţi.

Operatorii economici au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, în valoare totală de 120.000 de lei, întrucât 4 dintre aceştia au încălcat în mod repetat normele de protecţie sanitară”, precizează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.
La acţiune au participat aproximativ 200 de poliţişti, jandarmi, pompieri, inspectori de muncă, sanitar-veterinari şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, în vederea prevenirii şi limitării infectării cu COVID-19, în principalele zone aglomerate din judeţul Constanţa.

În același timp, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Dobrogea al județului Constanța au efectuat controale la mai multe obiective de pe litoral. În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 43 de deficienţe, precum și 3 obiective care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, fiind aplicate 41 de sancțiuni (34 de avertismente şi 7 amenzi), în valoare totală de 36.500 de lei.

Scopul acestor activități este responsabilizarea cetățenilor privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.

Sursa: IPJ Constanta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *