Remus Pricopie a renunțat, momentan, la manualele digitale

La solicitarea primului-ministru Victor Ponta, ministrul Educației Naționale a decis să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi.

La solicitarea primului-ministru Victor Ponta ca elevii claselor I și a II-a să aibă cât mai repede manuale la dispoziție, ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a decis astăzi să extindă perioada de utilizare a manualelor vechi pentru clasa I, până la finalizarea licitației privind manualele digitale.

Prin ordin al ministrului Educației, inspectoratele școlare județene au obligația ca, în regim de urgență, să completeze stocurile de manuale școlare pentru clasa I. Pentru clasa a II-a se vor folosi vechile manuale, existente deja în școli.

Ministrul Educației Naționale este hotărât să ducă până la capăt procesul de modernizare a programelor școlare și a manualelor, în pofida blocajelor generate de editori.

Din nefericire, piedicile permanente pe care aceștia le-au pus procesului de introducere a noilor manuale se răsfrâng asupra elevilor, privându-i de un act educațional modern, eficient, adaptat realităților și nevoilor societății contemporane.

Pentru ca școala românească să poată oferi elevilor acele cunoștințe, abilități și competențe necesare unei integrări rapide și eficiente în viața economică, socială și culturală, este esențial ca procesul de înnoire și adaptare la exigențele europene a manualelor și a programelor școlare să continue cu celeritate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *