Renovare amânată

  •  
  •  
  •  
  •  

Lucrările de renovare a secției Chirurgie 1 din cadrul Spitalului Județean Constanța bat pasul pe loc. Deși se preconizase că secția va fi inaugurată undeva la începutul lunii noiembrie,  noul termen a fost fixat pentru luna ianuarie a anului 2015. De vină ar fi finanțarea mai slabă de la Consiliul Județean Constanța.

Fondurile continuă să fie veșnica problemă la Spitalul Județean Constanța. Lucrările de renovare a secției de chirurgie bat pasul pe loc după ce Consiliul Județean Constanța a scăzut finanțarea unității medicale în această ultimă parte a anului.

“S-a încetinit un pic ritmul lucrărilor, din cauza lipsei banilor, lipsei finanțării. Noi am construit un buget pentru partea noastră de contribuție, ne-am ținut de el, dar Consiliul Județean Constanța ne-a dat în acest an mai puțini bani decât previzionase inițial și, din această cauză, lucrările sunt în întârziere. Probabil că în luna ianuarie vom da drumul lucrărilor de la Blocul Operator. Termenul de predare a lucrărilor este și în funcție de bani. Noi ne-am propus să terminăm sălile din Blocul Operator la sfârșitul anului, dar nu cred că e fezabil”, ne-a declarat doctor Dănuț Căpățână, manager Spitalul Județean Constanța.

Cu toate acestea, reprezentanții spitalului au fost anunțați că de anul viitor bugetul va fi unul mult mai mare care le va permite renovarea unei secții. Vizată ar fi neurologia.

“Neurologia este una dintre secțiile cu adresabilitate extrem de mare. Este o secție în care condițiile hoteliere primează, pentru că pacienții de acolo, care sunt imobilizați în pat, au nevoie de paturi mobile, segmentate cu saltele anti-escară, să fie utilate cu tot felul de dispozitive, oxigen și așa mai departe”, ne-a mai spus doctor Dănuț Căpățână, manager Spitalul Județean Constanța.

În acest an s-a reușit renovarea secției de cardiologie și de asemenea darea în folosință a blocului operator. Secția de chirurgie ar urma să fie gata undeva în primele luni ale anului viitor.

Redactor: Bogdan Bolojan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *