Ministerul Apărării Naţionale anunță că elemente ale unei posibile drone au fost identificate în zona Nufărul și Victoria.
Echipajul unui elicopter IAR 330 Puma al Forțelor Aeriene Române, din Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, a identificat miercuri, 13 septembrie, în jurul orei 11.30, în zona localităților Nufărul și Victoria, din județul Tulcea, fragmente care ar fi putut proveni de la o dronă, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri.
Conform procedurilor, un alt elicopter al Forțelor Aeriene Române, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, a fost trimis în zonă cu o echipă specializată la bord, pentru a efectua cercetări preliminare în teren și ridicarea de probe pentru efectuarea expertizărilor.
Reamintim că noaptea trecută au fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii din opt localități din Tulcea, lângă granița cu Ucraina.
Forțele ruse au continuat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Reni și Ismail, în proximitatea graniței dintre Ucraina și România.
Ministerul Apărării Naționale a monitorizat în timp real situația aeriană în zonele de responsabilitate.
Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre porturile ucrainene, MApN a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, începând cu ora 00.45 cu privire la zonele specifice din județele Tulcea și Galați, aflate în proximitate, cu potențialul de a fi afectate de riscurile asociate acestei situații.
Starea de prealertă aeriană în aceste zone a încetat la ora 05.00.
Ca urmare a evoluției situației și în baza informațiilor primite de la IGSU, cu privire la sesizări telefonice prin serviciul 112 despre posibile cazuri de impact de dronă într-un sector cuprins între localitățile Nufăru, Malcoci și Valea Nucarilor, jud. Tulcea, echipe ale MApN, în cooperare cu forțe și mijloace din alte instituții ale Sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranță naţională investighează aceste situații.
Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar, a transmis ministerul.
Totodată, în localitatea Plauru, județul Tulcea, sunt instalate spații de protecție a populației
Lucrările sunt executate de un detașament format din aproximativ 50 de militari de la Brigada 10 Geniu, care acționează cu 20 de mijloace tehnice, pentru instalarea a două adăposturi din elemente prefabricate din beton, precum și pentru executarea lucrărilor de amenajare aferente.
Adăposturile, cu dimensiunile 9,6 m lungime, 2 m lățime (la interior) și 1,5 m înălțime (la interior), vor fi predate, după finalizarea lucrărilor, autorităților locale ale comunei Ceatalchioi.
Sursa: MApN