Rețea de gaze la Costinești și 23 August

Proiect important pentru localitățile Costinești și 23 August și nu numai. În viitorul apropiat, cetatenii vor putea sa se racordeze la gaze. În total, 88 de km de conducte de medie presiune vor servi localităților Costinești și 23 August, dar și satelor învecinate, Moșneni, Costinești și Schitu.

“Primele zece gospodării vor avea gazul în casă în luna octombrie 2014. Până la finele lunii iulie 2015, conductele vor fi amplasate pe toate străzile și vor trece prin fața gospodăriilor. Plata racordării gospodăriilor individuale se va face în 12 rate lunare către constructor”, ne-a declarat Traian Cristea(foto), primar Costinești.

Un avantaj economic important pentru localități, întrucât va aduce costuri mult mai mici la încălzire. De altfel, stațiunea Costinești beneficiază în acest an de mai multe proiecte importante de dezvoltare. Pe lângă racordarea localității la rețeaua de gaze naturale, sunt în plan înființarea de baze sportive și amenajarea de locuri de joacă pentru copii.

Constructorul a dat asigurări că va termina lucrările anul viitor sau chiar mai devreme. Reprezentanții autorităților locale și centrale i-au cerut acestuia ca lucrarea să fie gata până la începutul sezonului estival din anul 2015, pentru a nu afecta turismul.

Valoarea proiectului este de aproximativ 3 milioane de euro, termenul de realizare fiind de 24 luni.

Redactor: Sorin Hulubei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *