Acasă > Economie > Revizia generală a rafinăriei Petromidia, încheiată cu succes

Revizia generală a rafinăriei Petromidia, încheiată cu succes

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a finalizat cu succes lucrările de revizie a rafinăriei Petromidia și a început repornirea unităților de producție.

În perioada următoare, acestea vor reintra în fluxul operațional, iar gradual vor atinge capacitățile nominale.

„Revizia generală reprezintă o măsură absolut necesară și obligatorie pentru a ne desfășura activitatea în deplină siguranță, dar și pentru protejarea angajaților, a comunităților din zonă și a mediului înconjurător. Prin măsurile preventive adoptate la nivelul platformei Petromidia, am reușit, împreună cu toți cei implicați, să realizăm aceste lucrări în condiții de siguranță și fără incidente pe parcursul celor 45 de zile.”, a declarat Felix Crudu Tesloveanu, Directorul General al Rompetrol Rafinare.

În timpul reviziei generale, specialiștii Rominserv și Rompetrol Rafinare au efectuat operațiuni de mentenanță, conformare, dar și pentru proiecte noi care să susțină evoluția rafinăriei pe trendul operațional ascendent din ultimii ani. Cele mai importante proiecte de investiții au fost schimbarea reactoarelor de la instalația de Reformare Catalitică cu unele de ultimă generație și schimbarea ansamblurilor principale ale instalației de Cracare Catalitică, cu unele mai performante din punctul de vedere al proceselor operaționale.

În total, au fost executate aproape 1.500 de lucrări. În cele 45 de zile, echipele au intervenit asupra unui număr de 1.000 de utilaje statice, 150 de utilaje rotative, peste 2.600 de țevi și conducte și aproximativ 560 de utilaje electrice.

Odată cu revizia generală din 2020, rafinăria Petromidia și Divizia de Petrochimie se vor alinia la noua strategie de funcționare, cu revizie generală programată la 4 ani și opriri tehnologice programate la 2 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *