duminică, 27 septembrie 2020
Acasă > Economie > Reza Baqir, noul şef al misiunii FMI pentru România

Reza Baqir, noul şef al misiunii FMI pentru România

Fondul Monetar Internațional (FMI) l-a numit pe Reza Baqir în funcția de șef al misiunii pentru România, în locul Andreei Schaechter, acesta urmând să efectueze o vizită la București în perioada 12 – 15 ianuarie 2016, informează, luni, reprezentantul rezident al Fondului în România și Bulgaria, Guillermo Tolosa.

‘Domnul Reza a fost numit șef al misiunii pentru România și va efectua o vizită în București în perioada 12 — 15 ianuarie pentru a fi prezentat autorităților. El o va înlocui pe Andrea Schaechter, care și-a încheiat mandatul, după doi ani și jumătate, conform politicii uzuale a FMI de rotire a angajaților’, se menționează într-un comunicat de presă.

Reza Baqir este cetățean pakistanez și, înainte de a se alătura Departamentului pentru Europa al FMI, a deținut poziția de șef al Diviziei Datorii în cadrul Departamentului Strategii, Politici și Analize, timp de patru ani. În această calitate, el a contribuit la conturarea politicilor fiscale și de îndatorare în perioadele de criză care au afectat țări precum Cipru, Gana, Grecia, Jamaica, Portugalia, Ucraina și altele.

De asemenea, Reza Baqir a reprezentat FMI la întâlnirile Clubului de la Paris timp de câțiva ani. El lucrează în cadrul FMI de 15 ani, iar anterior a activat în cadrul Băncii Mondiale, în Institutul de Tehnologie din Massachusetts, dar și în cadrul Union Bank of Switzerland.

Noul șef al misiunii FMI în România are un doctorat în economie obținut la University of California at Berkeley și a absolvit Harvard University, se mai arată în informarea FMI.

Sursa: romaniatv.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *