vineri, 14 august 2020
Acasă > Sport > Rezultat bun, pentru retur

Rezultat bun, pentru retur

Campioana României, Steaua București, a învins cu scorul de 1-0 (0-0) echipa bulgară Ludogoreț Razgrad, într-o partidă din cadrul primei manșe a play-off-ului Ligii Campionilor la fotbal, disputată marți seara pe Arena Națională din Capitală.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Alex Chipciu, în minutul 88, același jucător ratând și o lovitură de la 11 m, în prima repriză (min.35).

Ambele echipe au început meciul în forță, renunțând la obișnuita tatonare, iar steliștii au fost cei care au ratat prima mare ocazie, prin Chipciu, care a șutat la câțiva centimetri peste transversală, din afara careului, în minutul 4. Bulgarii nu au părut deloc timorați de jocul agresiv al roș-albaștrilor și au amenințat la rândul lor poarta Stelei, Arlauskis fiind nevoit să intervină de câteva ori, inclusiv la marginea careului, pentru a îndepărta pericolul. Sukala le-a dat emoții bulgarilor în minutul 12, însă mingea trimisă de el cu capul, la o lovitură de colț, a trecut pe lângă poarta lui Stoianov.

Steaua a continuat să pună presiune asupra oaspeților, dar ocaziile create au fost irosite ca urmare a nesincronizărilor în apropierea careului advers sau a lipsei de concentrare la ultima execuție, cum a fost cazul lui Sânmărtean, în minutul 19. Bulgarii au încercat la rândul lor să surprindă Steaua pe contraatac, însă defensiva campioanei României și-a făcut datoria de fiecare dată.

Steliștii puteau deschide scorul în minutul 35, însă Chipciu a ratat lovitura de la 11 m acordată de arbitru în urma unui fault în careu asupra lui Sânmărtean. După această mare ratare a elevilor lui Gâlcă, jocul a crescut în intensitate, iar ocaziile au început să se succeadă la ambele porți, cea mai mare fiind ratată de același Chipciu, al cărui șut din interiorul careului a fost respins de Stoianov, cu câteva secunde înainte ca arbitrul să fluiere finalul primei reprize.

După pauză, ostilitățile au continuat în aceeași notă, cu Steaua la timonă, forțând deschiderea scorului și bulgarii încercând să dea lovitura pe contre, așa cum a fost cazul în minutul 48, când Alexandrov a trimis balonul în bară.

Lucian Sânmărtean a ratat o nouă mare ocazie pentru roș-albaștri în minutul 53, însă șutul său plasat, după o pătrundere în careu, nu a nimerit spațiul porții bulgare.

Intrarea golgheterului Claudiu Keșeru, în minutul 57, a vitalizat ofensiva Stelei, dar și contraatacurile oaspeților au devenit mai tăioase, iar intervențiile acestora la minge tot mai dure. În minutul 68, Ludogoreț a ratat o mare ocazie de a marca, însă mingea trimisă cu capul de Marcelinho, din marginea careului mic, a trecut peste transversala porții lui Arlauskis.

Forcingul de final al Stelei a adus și golul izbăvitor, marcat în minutul 88 de Alex Chipciu, care s-a revanșat astfel după penalty-ul ratat în prima repriză. Golul a fost precedat de mai multe ocazii pe care elevii lui Gâlcă și le-au creat la poarta bulgară, cea mai clară fiind cea a lui Keșeru, din minutul 84, când atacantul stelist a trimis balonul milimetric pe lângă poartă, din lovitură liberă.

Steaua a făcut, astfel, un pas important către cea de-a doua sa calificare consecutivă în grupele UEFA Champions League, pe care urmează să o valideze pe 27 august, cu ocazia meciului retur din Bulgaria.

Steaua București — Ludogoreț Razgrad 0-0
București, Arena Națională, 45.000 de spectatori.
Liga Campionilor — play-off (prima manșă)

Au evoluat echipele:
Steaua: 24. Giedrius Arlauskis — 2. Cornel Râpă, 4. Lukasz Szukala, 33. Fernando Varela, 14. Iasmin Latovlevici — 11. Andrei Prepeliță (căpitan), 21. Nicardo Breeveld, 77. Adrian Popa (9. Gabriel Iancu, min.83), 12. Nicolae Stanciu (28. Claudiu Keșeru, min.57), 18. Lucian Sânmărtean (8. Lucian Filip, min.90) — 7. Alexandru Chipciu. Antrenor: Constantin Gâlcă.
Rezerve neutilizate: 95. Valentin Cojocaru — 97. Robert Vâlceanu, 13. Alin Toșca, 22. Paul Pîrvulescu.

Ludogoreț: 21. Vladislav Stoianov — 80. Junior Caicara, 55. Georgi Terziev 27. Cosmin Moți, 25. Iordan Minev — 18. Svetoslav Diakov (căpitan), 23. Hristo Zlatinski (8. Fábio Espinho, min.46), 93. Virgil Misidjan, 7. Mihail Aleksandrov, 84. Marcelinho (12. Anicet Abel, min.85) — 99. Hamza Younes. Antrenor: Gheorghi Dermendjiev.
Rezerve neutilizate: 91. Ivan Cvorovic — 15. Aleksandar Aleksandrov, 17. Dani Abalo, 11. Juninho Quixadá, 9. Roman Bezjak.

Arbitru: Felix Brych (Germania), arbitri asistenți: Mark Borsch, Markus Hacker, arbitri adiționali: Marco Fritz, Bastian Dankert, arbitru de rezervă: Tobias Christ (toți Germania).
Delegat UEFA: Dusan Tittel (Slovacia), observator UEFA pentru arbitri: Manuel Lopez Fernandez (Spania).
Cartonașe galbene: Junior Caicara (min.26), Alex Chipciu (min.35), Hamza Younes (min.62)
AGERPRES (editor: Mihai Dragomir)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *