Rezultatele Rompetrol în primele 9 luni din 2020

  •  
  •  
  •  
  •  

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a înregistrat, în primele nouă luni din acest an, rezultate financiare în scădere pe fondul influențelor generate de noul coronavirus, dar și din cauza volatilității fără precedent din piața petrolului.

În primele nouă luni din 2020, compania Rompetrol Rafinare a înregistrat o cifră de afaceri brută consolidată de peste 2,5 miliarde de dolari, fiind în scădere, ca rezultat al cotațiilor de piață mai mici comparativ cu perioada similară a anului trecut, alături de un volum de vânzări mai mic, dar și din cauza altor factori importanți – revizia generală, volatilitatea fără precedent a pieței petrolului și scăderea semnificativă a cererii de pe piață cauzată de măsurile impuse de pandemie.

Pe fondul factorilor care au influențat mediul global, rezultatul operațional consolidat (EBITDA) a înregistrat o scădere, până la un negativ de 21,6 milioane de dolari, iar rezultatul net consolidat a consemnat o valoare negativă de 156 de milioane USD.

Valoarea totala a exporturilor realizate în perioada ianuarie – septembrie de rafinăriile Petromidia, Vega și Divizia de Petrochimie a Rompetrol Rafinare s-a ridicat la aproximativ 468 de milioane de dolari.

Activitatea rafinăriei Petromidia Năvodari a fost oprită în perioada martie – aprilie pentru realizarea reviziei generale, o măsură obligatorie și necesară pentru asigurarea funcționării unităților de producție în condiții de maximă siguranță si eficienta. În această perioadă, au fost executate lucrări de mentenanță preventivă și corectivă, inspecții și verificări tehnologice, înlocuirea catalizatorilor și alte lucrări conexe la instalațiile de rafinare și petrochimie.

În primele 9 luni ale anului, rafinăria Petromidia Năvodari a procesat peste 3,5 milioane de tone de materii prime, obținând peste 830 kt de benzină și aproape 2 milioane de tone de motorină și combustibil special de aviație.

Divizia de petrochimie a reușit, în 2020, dezvoltarea cu succes a unui nou produs – RMB30H, un sort special de polipropilenă dedicat măștilor medicale de protecție. Acesta asigură stratul din mijloc al maștii, cel mai important pentru filtrarea și protejarea împotriva agenților patogeni.

Vânzările totale de carburanți pentru 9 luni 2020 s-au ridicat la 1,45 milioane tone, în ușoară scădere față de aceeași perioadă  a anului trecut, ca rezultat direct a doua tendințe opuse – vânzari mai mari față de anul trecut în ianuarie și februarie, urmate de scăderi puternice pe masură ce au fost aplicate măsurile restrictive din perioada stării de urgență.

La sfârșitul lunii septembrie 2020, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea 1.048 puncte de comercializare, incluzând rețeaua de stații proprii, stații partener și stații mobile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *