luni, septembrie 16, 2019
Acasă > Sport > România a câștigat Cupa Novara la gimnastică artistică

România a câștigat Cupa Novara la gimnastică artistică

Weekend-ul trecut, în Italia, a avut loc concursul de gimnastică artistică „Coppa Novara”, unde au concurat echipele României, Italiei, Belgiei şi Spaniei. Această competiţie a fost ca un mic test înaintea Campionatului Mondial de la Glasgow (23 octombrie – 1 noiembrie).  Delegaţia României a obţinut trofeul la individual compus, prin performanţa extraordinară a Larisei Iordache, dar şi trofeul pus în joc în proba pe echipe, cu un total de 226.500 puncte. Tricolorele au fost urmate în clasament de Italia (225.150 puncte), Belgia (218.550 puncte) şi Spania (211.200 puncte).  Formaţia României a fost compusă din Larisa Iordache, Diana Bulimar, Anamaria Ocolişan, Laura Jurca, Silvia Zarzu şi Andreea Iridon (antrenori – Lucian Sandu, Cristian Moldovan şi Lăcrămioara Moldovan).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *