Acasă > Sport > România a cucerit o medalie de aur şi una de argint la Balcaniada de semimaraton

România a cucerit o medalie de aur şi una de argint la Balcaniada de semimaraton

România a cucerit 1 medalie de aur prin Nicolae Soare şi una de argint prin Elena Moagă la Campionatul Balcanic de semimaraton pentru seniori, disputată duminică pe un traseu din municipiul Oradea.

În cursa masculină de semimaraton, la seniori, Nicolae Soare (România) parcurs distanţa de 21,097 km într-o oră, patru minute şi 26 de secunde, stabilind cea mai bună performanţă naţională de tineret, şi a fost urmat în clasament de turcul Bilgic Fatih (1h04min50sec) şi de Vitalie Gheorghiţă (Rep. Moldova) – 1h06min28sec.

Câştigătorul medaliei de aur balcanice, Nicolae Soare, a declarat pentru AGERPRES imediat după finiş:”A fost o cursă foarte bună. E tot ce-mi doream: să fac un record naţional, care ţine de 20 de ani, făcut tot de un atlet din Buzău. Sunt foarte fericit că am reuşit să-l bat. Pentru asta m-am pregătit.” Soare, 21 ani, a precizat că a depăşit fosta performanţă naţională de tineret – 1h04min47sec – stabilită de atletul Nicu Negru.

În cursa feminină, Olivera Jevtic (Serbia) s-a impus cu timpul de 1h14min39sec şi a fost urmată de românca Elena Moagă (1h17min12sec) şi de turcoaica Tyrkan Ozata (1h17min59sec).

La finişul cursei, Elena Moagă a declarat, pentru Agerpres, că nu credea că va alerga la această Balcaniadă, însă antrenorul ei, Ion Bură, i-a dat încredere:”Mă bucur că am reuşit acest loc doi, chiar şi cu două-trei săptămâni de pregătire mai serioasă. Fata din Serbia care a câştigat este o sportivă cu rezultate notabile, participantă chiar şi la Olimpiadă. Mă bucur că am avut ocazia să concurez alături de ea”.

Cursa de semimaraton balcanic a contat şi pentru Campionatul naţional de semimaraton, unde s-au stabilit următoarele ierarhii:

Seniori: 1. Nicolae Soare – Sţiinţa Bacău (1:04:26); 2. Cristinel Irimia – CS Galaţi (1.04:50); 3. Sorin Mineran Sorin – CSM Arad (1:06:28).

Senioare: 1. Liliana Danci – CSM Reşiţa (1:15:51); 2. Daniela Cârlan – CSM Zalău (1:16:31); 3. Elena Moagă – CS Pandurii Tg. Jiu (1:17.12). Elena Moagă, locul 2 la Campionatul balcanic, a înregistrat doar al 3-lea timp în întrecerea naţională.

Pe echipe, în clasamentul la campionatul naţional de semimaraton, primul loc la masculin a fost ocupat de CS Ştiinţa Bacău, cu timpul total 3h21min28sec, urmată de CS Galaţi – 3h22min57sec şi CSM Craiova cu 3h27min20sec.

Campionatul balcanic de semimaraton a reunit la Oradea 14 alergători (9 băieţi şi 5 fete) din Albania, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, R. Moldova, Serbia, Turcia şi România, iar la startul campionatului naţional de semimaraton s-au aliniat 84 de sportivi.

”Campionatul naţional de semimaraton are loc a doua oară consecutiv în municipiul Oradea, prin ajutorul dat, în primul rând, de Primăria Oradea. Iar Campionatul balcanic, în premieră în România, cu o participare suficient de numeroasă, va deschide pârtia Balcaniadelor în România. Rezultatele foarte bune reprezintă criterii de selecţie pentru alte competiţii, cele de anul viitor şi de anul acesta, inclusiv Crosul european, ce va avea loc în 9 decembrie la Belgrad”, a declarat, pentru Agerpres, Traian Badea, vicepreşedintele FRA.

Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a dat startul alergării, din Piaţa Ferdinand, alături de oficiali din Federaţia Română de Atletism, pentru cei 84 de sportivi, la ora 9,55. La cinci minute de la startul acestor două competiţii reunite, primarul Bolojan a dat startul şi competiţiei de masă Oradea Running City, la care au participat sute de orădeni, de vârste diferite.

Federaţia Română de Atletism, prin reprezentanţii săi la Oradea şi organizatorii au înmânat diplome, medalii, trofee, importante premii în bani şi buchete de flori câştigătorilor de la Campionatul balcanic de semimaraton, cât şi celor din Campionatul naţional (seniori, tineret, juniori 1, plus clasament pe echipe).

Sursa: Agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *