Premierul Nicolae Ciucă a participat astăzi, alături de ministrul Energiei, Virgil Popescu, la ceremonia de începere a producţiei de gaze naturale în cadrul Proiectului MGD, operaţionalizat de compania Black Sea Oil & Gas.
”Este un moment istoric pentru industria energetică din România: începerea producției de gaze în cadrul Proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia.
Este primul proiect nou de exploatare a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre, așa cum s-a specificat, în ultimii 30 de ani, iar luna aceasta, primele cantități de gaze naturale au fost introduse în piața autohtonă.
România face astfel un pas decisiv pentru garantarea securității energetice, într-un moment de cotitură și în contextul în care Europa și piețele mondiale iau măsuri rapide pentru a-și aproviziona cetățenii și economiile cu energie”, a declarat șeful Guvernului.
Potrivit acestuia, proiectul va genera un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an, ceea ce înseamnă că România va ajunge să asigure 90% din necesarul de consum al țării.