joi, septembrie 19, 2019
Acasă > Politica > România deschide un nou punct de trecere a frontierei

România deschide un nou punct de trecere a frontierei

Guvernul României a aprobat deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat româno-sârbe pentru pasageri și transportul de mărfuri cu vehicule, în regim de bac și pietonal, între localitățile Moldova Nouă (România) și Golubac (Republica Serbia) și a punctului vamal.

Proiectul a fost finanţat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, în parteneriat cu Primăria Moldova Nouă (România) şi cu municipalităţile Veliko Gradiste și Golubac (Republica Serbia).

Actul normativ prevede că noul punct de trecere a frontierei funcţionează între orele 6,00 şi 20,00 şi, totodată, interzicerea transportului de mărfuri periculoase şi animale vii (care este supus, în mod obligatoriu, controlului fitosanitar şi veterinar), precum şi tranzitul vehiculelor lente.

Valoarea proiectului a fost de 2.352.674,00 euro, din care:

• 1.999.773 euro – finanţare nerambursabilă IPA;

• 216.428 euro – finanţare nerambursabilă Guvernul României;

• 33.297 euro – contribuţia partenerilor români;

• 103.176 euro – contribuţia partenerilor sârbi.

Sursa: Comunicat Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *