Acasă > Editorial > România, încotro?

România, încotro?

Peste tot ştiri panicarde de scumpiri.

Pe chipurile multora la auzul unor asemenea veşti s-a instalat tristeţea şi teama pentru ziua de astăzi, darămite pentru ziua de mâine. La slujba Sfintei Liturghii am văzut multă lume tristă, iar tristeţea lor mi-a atins cumva sufletul.  Părintele, ca de fiecare dată,  s-a rugat pentru aleşii ţării şi pentru înţeleptirea lor. Rugaciunea lui a răsunat în inima mea mult diferit faţă de alte dăţi. Patosul Sfintiei Sale m-a făcut să mă gândesc brusc la această ţara şi la clipele grele prin care trec majoritatea românilor.

Mi-am adus aminte de răspunsul dat de mine la întrebările  ,,Cum este România MEA? Cum ai vrea să fie România noastră?” la concursul lansat de un post de radio de pe la noi, pe care de altfel l-am şi câştigat, şi unde drept premiu  am fost invitată în studioul lor, la o emisiune în direct, de Ziua Naţionala a României.

Suna cam aşa: << Cu ce punct de vedere să încep?

Cu cel istoric? Ca dosar de ţară? Politic? Geopolitic şi geostrategic? Economic? Cultural? Psiho-comportamental? Descriptiv?

Sunt atât de multe de spus…  România mea este frumoasă, bogată, spirituală, hăruită şi dăruită cu unele dintre cele mai frumoase daruri de pe pământ. România mea este prin ea însăşi la confluenţa intereselor marilor puteri, tributară unor tratate istorice, la care a adăugat altele şi mai dezastruos negociate.  România mea este acest popor. Este zâmbetul şi mângâierea pe creştet a bunicilor, este Colindul de Crăciun, este spiritul românului: calm, cald, smerit, îndelung răbdător, iertator, pacifist şi impăciuitor.

România MEA este împovărată, îndatorată, înfometată, însângerată, înlăcrimată, trădată, tristă, tranzacţionată, teatru de experimente la îndemâna unora ce pentru binele propriu sunt dispuşi chiar să o “tranşeze” împotriva oricăror prevederi europene; e distrusă strategic pas cu pas şi adusă la mâna celor mai mârşave interese, furată, minţită şi hăituită aşa cum a fost de 2000 de ani.

Aş vrea ca România să aibă o stimă de sine mult crescută. Pentru că fără acest lucru, nu se va respecta ea pe sine şi nu va avea parte de respect. Aş vrea ca ROMÂNIA NOASTRA să fie R E S P E C T A T Ă.>>

Şi fără să vreau, o lacrimă mi-a ars obrazul aplecat.  Atâţi părinţi ar dori un loc de muncă,  atât de mulţi copii sunt trişti că nu pot pleca în vacanţă şi mulţi dintre ei nici măcar la plajă nu se mai pot duce pentru că totul costă iar banii câştigaţi de părinţi sunt atât de puţini, atâţia părinţi plâng pe înfundate pentru că nu le pot oferi o zi de vacanţă la munte darămite să îi mai trimită în străinatate,  atâţia tineri sunt lipsiţi de speranţa unui viitor  normal, darămite îmbelşugat, încât o zi atât de însorită – în care lipsurile te obligă să stai în casă sau cel mult să ieşi în faţa blocului sau în curte – poate aduce multă amărăciune în suflet.

Aş vrea să le insuflu tuturor speranţa în vremuri mai bune şi să nu uite că   Dumnezeu te ajută doar dacă te ajuţi şi tu, Dumnezeu îţi îndeplineşte dorinţele doar dacă şi tu crezi în îndeplinirea lor şi pentru asta, trebuie să îţi accepţi limitele şi să lupţi pentru a le depăşi continuu.

De aceea, dragii mei,  pe voi cei trişti vă îndemn să vă adunaţi forţele interioare, să credeţi în voi, să vă fixaţi cu precizie obiectivele şi să actionaţi!!!

Să nu faceţi parte niciodată din ,,familia spirituală a lui Don Quijote, cel care locuieşte într-o iluzie sau se lasă locuit de ea!!!” , cum frumos spunea Ovidiu Dunăreanu, şi sigur, vor veni şi zile mai bune!

Sonia Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *