Acasă > Editorial > România – o țară a contrastelor, a dezordinii, a nepăsării și a resemnării…

România – o țară a contrastelor, a dezordinii, a nepăsării și a resemnării…

O știre prezentată ieri la televiziune a  trecut  aproape  neobservată  pentru faptul că suntem de multe ori prea bombardați cu informații de tot felul și nu mai identificăm adevăratele probleme ale societății. Știrea prezenta un grup de circa 100 copii din satele comunei Solești jud. Vaslui, cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani, care sunt nevoiți să parcurgă zilnic 24 (douăzecișipatru) de kilometri pentu a face cursuri la școală. Cei 12 km către școală și restul de 12 parcurși la întoarcere de către copilași se face pe jos și nu are cine să-i ajute așa cum reiese din respectiva știre. Imaginile prezentau situația ca fiind una destul de dificilă și fără o soluție clară iar cei intervievați ridicau din umeri neputiincioși. Părinții copiilor susțineau că nu pot plăti câte 4 lei pe zi unui microbus privat, ca să-i ducă la școală și înapoi iar autovehiculul destinat de către Inspectoratul Școlar Județean pentru transportul școlarilor este defect. Mă întreb câtă nepăsare poate exista în acea comunitate în care copii de toată isprava sunt capabili să parcurgă o distanță atât de mare pentru a învăța, în timp ce părinții lor și cei care reprezintă acea localitate nu vor să facă absolut nimic să le faciliteze accesul la școală. Într-o societate în care abandonul școlar a ajuns la cote alarmante, cei care încă vor să meargă la școală nu beneficiază de nici un ajutor. Aici există în primul rând nepăsarea primarului și a Consiliului Local din acea comună care deși nu au obligația să asigure transportul elevilor puteau convinge membrii consiliului să aloce o sumă mică de bani pe care să o folosescă în acest scop. Fondurile destinate cheltuielilor școlare nu mai revin primăriilor ci direct școlilor iar în acest caz primarii găsesc ușor scuze și unii chiar îi condamnă pe copiii respectivi la suferință. Pe de altă parte părinți cu totul dezinteresați și fără inițiativă ori voință stau cu brațele încrucișate și spun că nu au 4 lei să plătească zilnic pentru ca al lor copil să nu mai înghețe de frig și să nu fie expus la pericole. Sunt convins că, dacă am face o investigație în acele sate, la orele dimineții sau ale serii vom vedea bodegile pline cu părinții acelor copii care beau câte o dușcă că „așa trebuie să te întărești” spun ei. La fel am fi surprinși câți dintre ei dau pe țigări cel puțin 10 lei pe zi sau câți dintre ei au telefoane mobile la care nu ar renunța în ruptul capului că de: „suntem în era comunicării”. Acești iresponsabili nu au cum să gândească altfel deoarece nu au puterea să înțeleagă că binele lor și al acelor copii nu poate veni decât din educație. Acest exemplu este un aspect din multitudinea de probleme cu care se confruntă societatea românească și pe care guvernanții nu au fost și nu sunt în stare să o guverneze. Toată această stare de lucruri nu este altceva decât rezultatul nepăsării guvernanților care au distrus economia țării sărăcind segmente întregi de populație și care au blocat evoluția și perspectivele acelor micuți născuți în familii aflate la limita existenței. Dezordinea generală din România își arată efectele care se văd cu ochiul liber zi de zi. Părinții acelor copilași sunt abrutizați de greutățile vieții cotidiene și nu mai au dispoziția și nici capacitatea necesară să își ajute copiii pentru a urma cursurile școlii. Acești părinți s-au resemnat cu greutățile pe care la impune condiția lor umilă, pe de altă parte ei înșiși nu au o educație și o viziune despre viață și despre modul în care ar putea ajuta acești nefericiți copii. Pe de altă parte un grup extrem de redus de indivizi din societatea românească trăiesc în locuințe luxoase de mii de metri pătrați, locuințe a căror încălzire pe o săptămână costă cât transportul pe un an al acelor nefericiți copii. Acești indivizi „miliardarii de carton” îmbogățiții postdecembriști cheltuie sute de mii de euro pentru a-și trimite odraslele la studii în străinătate și care, acolo, nu fac decât să se plimbe cu bolizi de lux să frecventeze cluburile selecte că: „doar un copil are tata”. De ce politicienii români care invocă educația și cultura la fiecare campanie electorală nu încearcă să facă nimic pentru o societate care se află într-un proces de analfabetizare destul de avansat. Ce motive trebuie să aduci, tu cetățean de rând, guvernului pentru ca el să înțeleagă, odată pentru totdeauna, că fără educație nu se poate și nici un stat nu poate fi condus de o gloată de indivizi care nu au nici cel mai mic nivel de instruire ? De ce nimeni nu reușește să aducă la un nivel decent procentul din PIB alocat educației și de ce prima pe lista instituțiilor cărora li se taie finanțarea se află educația. An de an suntem oripilați de rezultatele slabe pe care le obțin copiii noștri la evaluările naționale sau la bacalaureat. Aceste rezultate slabe sunt, de fapt ale noastre, pentru că acești copii sunt produsul acțiunilor noastre și a respectului pe care noi îl acordăm demnității, valorilor și cinstei. Aceste rezultate slabe sunt nimic altceva decât nepăsarea și decurcăreala cu care ne-am educat de 20 de ani încoace pe motivul că: „o să facă alții ce trebuia să facem noi”. Așa am înțeles să educăm generațiile care vin din urmă și atunci când apar incidente care arată gradul de neimplicare și de dezordine ne întrebăm : pe mâinile cui lăsăm această țară ?

 

Enache TUȘA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *