Rompetrol, prezență sigură pe autostrada A1

  •  
  •  
  •  
  •  

Rompetrol a câștigat licitația pentru construcția a șase benzinării pe autostrada A1. Este pentru prima oară în istoria Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere când s-a organizat o procedură de concesionare a spațiilor de servicii care deservesc drumurile naționale și autostrăzile aflate în grija CNAIR.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere tocmai a desemnat câștigătorii pentru concesiunea spațiilor de servicii de pe autostrăzile A1 și A2. Este vorba despre 26 de benzinării ”în oglindă”, pe stânga și pe dreapta celor două drumuri de mare viteză din România, care vor fi amplasate pe rutele Nădlac – Sibiu, Pitești – București și Cernavodă – Constanța.

“E o veste bună din două motive. Primul – vom putea să ne bucurăm de un “pit stop” în condiții civilizate. Vor exista stații de încărcare electrică și de alimentare cu carburant, restaurante, magazine, printre altele. Al doilea – aceste spații, concesionate pentru următorii 20 de ani, vor produce venituri – cel puțin 67 de milioane de lei pe an, pe care îi putem investi mai departe în proiecte de infrastructură.”, a declarat Cătălin Drulă, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat pe 23 iulie 2020 licitația pentru utilarea sau dotarea, operarea și întreținerea spațiilor pentru servicii aflate pe A1 și Autostrada Soarelui. Cu o valoare totală estimată de aproape 16 miliarde de lei, concesiunea a fost împărțită în 13 loturi.

Rompetrol Downstream a fost desemnat câștigător
pe următoarele 6 segmente:

LOT 1: Spații de Servicii stânga și dreapta, km 558+380, Autostrada A1 Nădlac – Arad

LOT 2: Spații de Servicii stânga și dreapta, km 530+536, Autostrada A1 Arad-Timișoara

LOT 3: Spații de Servicii stânga și dreapta, km 500+596, Autostrada A1 Timișoara – Lugoj

LOT 4: Spații de Servicii stânga și dreapta, km 481+646, Autostrada A1 Timișoara – Lugoj

LOT 8: Spații de Servicii stânga și dreapta, km 340+500, Autostrada A1, VO Deva – Orăștie la standard de autostradă

LOT 11: Spații de Servicii stânga și dreapta, km 260+160, Autostrada A1 Orăștie – Sibiu

Contractele se vor putea semna după expirarea termenului legal de 10 zile în care se pot depune contestații.

Așadar, dacă până în prezent pe A1 erau amplasate doar stații de alimentare cu structuri provizorii, în curând cei care vor tranzita drumul se vor putea bucura de câteva clipe de relaxare și îmbia totodată cu aroma unei cafele bune oferite cu ocazia unui scurt popas într-o benzinărie Rompetrol.

Nouă nu ne rămâne decât să vă urăm ”Drum bun!” alături de Rompetrol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *