miercuri, 12 august 2020
Acasă > Monden > Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2020

Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2020

Sursa: Eurovision România

România va participa în luna mai la concursul internaţional Eurovision cu o piesă interpretată de Roxen.

”Roxen este o artistă complexă, ce a lansat primul său single în vara lui 2019, cu un sound visător şi melodii care aduc în prim-plan o stare de reverie.

Roxen s-a născut la Cluj, cântă de la vârsta de 7 ani, a participat la numeroase concursuri şi a ştiut mereu că muzica este calea pe care o va urma în viaţă. În copilărie, era fascinată de domeniul artistic: se imagina scriind şi publicând cărţi, cânta la toate serbările, punea în scenă piese de teatru, pe care le filma.  Atunci a simţit că marele ei vis este să fie pe scenă. Pentru ea, fiecare experienţă muzicală este o nouă călătorie spre alte lumi.

Vreau să fiu scânteia aia care aprinde o flacără în vieţile altor oameni. Vreau ca toţi să încerce să facă asta. Lumea ar fi mult mai bună!

Roxen are deja două piese în topurile muzicale ale momentului : “You don’t love me” feat Sickotoy şi “Ce-ţi cântă dragostea”, care sunt difuzate în heavy rotation, atât la radiourile din România, cât şi în playlist-urile televiziunilor de specialitate.

În doar câteva săptămâni de la lansare, piesa “You don’t love me” s-a regăsit în playlist-urile celor mai relevante radiouri din Franţa, Mexic, Statele Unite ale Americii, Rusia, Spania, Grecia, Elveţia, Turcia, Bulgaria, Lituania, Kosovo, Slovenia, Kazakhstan, Estonia şi Moldova, însumând peste 8 milioanede vizualizăripe YouTube.

Videoclipul piesei “Ce-ţi cântă dragostea” a acumulat peste 7.5 milioane de vizualizări pe YouTube, iar melodia se află în heavy rotation la cele mai importante posturi de radio comerciale din România.

Cu un aer visător şi un look cosmic, Roxen consideră că muzica este terapie, atât pentru ea, cât şi pentru cei care o ascultă. Melodiile ei vindecă, purifică şi aduc armonie. Muzica ei nu face diferenţe, este universală, la fel ca iubirea.

Anul acesta, selecţia în vederea Finalei Naţionale s-a concentrat, într-o primă fază, pe identificarea celei mai reprezentative voci, evaluată de către o comisie de specialitate pe baza unor criterii precum: abilităţile vocale, interpretarea, empatia muzicală, expresivitatea.

Decizia finală de selecţie a vocii care să ne reprezinte la Rotterdam a aparţinut unei comisii de specialişti compusă din: Crina Mardare vocal coach, Luminiţa Anghel, interpret, Lucian Ştefan, managing partner Global Records, Liana Stanciu, producător muzical radio tv şi Şeful Delegaţiei României la Eurovision, Dan Manoliu, producător tv, director artistic, Gabriel Scîrlet, regizor muzical, Liviu Elekes, compozitor şi regizor muzical, Andrei Tudor, compozitor şi Bogdan Păun, regizor muzical. Conform regulamentului, activitatea comisiei a fost supervizată de dna Florentina Aron, notar public”, se arată într-un comunicat Eurovision România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *