luni, septembrie 23, 2019
Acasă > Politica > S-a încins tărâța ordonanței de mărire a salariilor demnitarilor !

S-a încins tărâța ordonanței de mărire a salariilor demnitarilor !

Ordonanţa de mărire a salariilor demnitarilor a reușit să încaiere cele trei personaje de prim rang din România: președintele, premierul  și vicepremierul ce a avut atribuțiuni de prim ministru, perioadă în care a fost adoptată. Premierul Victor Ponta afirmă că măsura vine în urma unei înţelegi, în absenţa sa, între Oprea şi Iohannis. Gabriel Oprea susţine însă că ideea i-a aparţinut lui Ponta, iar Klaus Iohannis  face vorbire despre lipsa de coerență guvernamentală.

Ponta o renegă, dar… o  amână  

“Ordonanţa cu salariile demnitarilor – eu nu am fost de acord cu ea. Am spus că într-adevăr demnitarii trebuie să fie bine plătiţi, dar odată cu Legea salarizării. Nu am vrut să creez impresia că am ceva cu ceea ce s-a discutat între domnul Iohannis şi Oprea în absenţa mea. Dar revin la decizia mea şi miercuri vom adopta alta. Nu se măresc salariile demnitarilor decât odată cu bugetarii”, a anuntat Ponta pe pagina sa de Facebook.

Oprea apelează la …onestitate

“Ideea a aparținut Guvernului și lui Victor Ponta. Știu că premierul Victor Ponta și președintele Klaus Iohannis s-au pus de acord în principiu asupra adoptării unui act normativ prin care să fie majorate indemnizațiile demnitarilor, în contextul discuțiilor despre creșterea salariilor bugetarilor. Miercuri dimineața, când a venit la guvern, l-am informat pe Victor Ponta în legătură cu ordonanța, iar el a avut rezerve ca decizie politică, în sensul că nu avea certitudinea că șeful statului își va arăta susținerea față de adoptarea actului normativ. Președintele Klaus Iohannis nu mi-a cerut așa ceva, dar l-am informat în legătură cu adoptarea ordonanței. Dacă Victor Ponta va amâna aplicarea acestei ordonanțe, este dreptul său și decizia sa ca prim-ministru. Așa s-au întâmplat lucrurile, vă spun cu onestitate”, a declarat vicepremierul Gabriel Oprea, pentru dcnews.ro.

Iohannis nu știe dacă  mai există guvern…

A venit, apoi, rândul lui Klaus Iohannis. Tot pe Facebook  președintele a anunțat că nu poate accepta ca un Guvern să adopte o decizie, apoi premierul să revină asupra ei. “Nu pot să accept însă ideea că un Guvern adoptă în mod solidar o anumită decizie, iar apoi prim-ministrul își propune să revină asupra ei. Aceasta ar fi o lipsă de coerență a actului guvernamental, care pune sub semnul întrebării dacă România mai are sau nu Guvern funcțional”, a scris Klaus Iohannis. Reacția a venit imediat din partea lui Victor Ponta. “Ultima discuție a mea cu domnul Iohannis a fost în ziua de 5 iunie când mi-a cerut să demisionez. De atunci nu am mai vorbit niciodată despre niciun subiect!”, a scris Ponta.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *