duminică, ianuarie 19, 2020
Acasă > Sport > Victorie pentru Săgeata Năvodari

Victorie pentru Săgeata Năvodari

UPDATE

Săgeata Năvodari a câştigat partida cu Concordia Chiajna, jucată pe stadionul Farul din Constanţa. Minutul 6 aduce primul gol al partidei, când dintr-un corner pentru gazde, Deletic reia periculos, balonul este respins de pe linia porții, însă Cristi Munteanu, aflat pe fază, reușește să deschidă scorul, printr-un șut de la 3 metri.Un nou corner acordat echipei Săgeata, aduce un nou gol pentru formația din Năvodari. Achim deviază excelent cu capul, iar Munteanu, venit în fața porții, marchează din nou. Minutele 52 şi 63 definitivează rezultatul partidei, după ce Achim şi Vezan reuşesc să înscrie la poarta oaspeţilor. Fluierul final aduce victoria echipei de la malul mării.

 Uimirea este cuvântul potrivit care a descris starea de spirit a celor doi antrenori, prezenți la Conferința de presă de după meciul Săgeata Năvodari – Concordia Chiajna, încheiat cu victoria clară a dobrogenilor, scor 4-0. Fiecare în felul lui încerca să-și explice evoluția echipelor pe care le pregătesc.

Marius Șumudică era un om sincer uimit și bulversat de evoluția echipei sale, la finalul meciului cu Săgeata, de pe stadionul Farul. Tehnicianul oaspeților nu înțelegea ce s-a petrecut cu elevii săi.

“Am părut o echipa debusolată, venită în vacanță la malul mării. Bine că nu a fost o zi de plajă, că probabil mergeam și la plajă. Nu înțeleg cum jucătorii mei au jucat în urmă cu trei zile extraordinar în victoria noastră contra celor de la gaz Metan Mediaș, iar azi am făcut cadouri gazdelor primele două goluri” a declarat Marius Șumudică.

La rândul său, și antrenorul gazdelor, Cătălin Anghel, neobișnuit cu o asemenea situație, era ușor derutat, dar extrem de fericit.

“Nu am mai bătut de mult timp cu 4-0 și de aceea eram agitat pe bancă și nu știam cum să mă comport. Am fost mai nervos decât la scorul de 0-0. Jucătorii mi-au făcut o bucurie extraordinară, deși nu știam cum să mă comport în timpul jocului”, a afirmat Cătălin Anghel.

 Ambii tehnicieni erau convinși însă că lupta pentru evitarea matineului este departe de a fi încheiată și multe se mai pot petrece în cele două etape ramase de disputat.

Redactor: Nicu Dolea/Raluca Damian

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *