Săgeata Năvodari a remizat cu FC Botoșani

  •  
  •  
  •  
  •  

Săgeata Năvodari a terminat la egalitate, scor 1 – 1, meciul pe care l-a disputat în deplasare la Botoșani, cu echipa locală.

Antrenorul Tibor Selymes a trimis în teren următoarea formulă de joc: Panagopoulos – Peteleu, Fl. Popa, Cr. Munteanu, I. Filip – Vezan, Muzac, Florean, I. Iordache – V. Dinu, M. Roman. Rezerve au fost: Gordin, S. Chiţu, Tigoianu, V. Apostol, I. Ghinea, Chiacu, V. Lupu.

Tehnicianul echipei FC Botoșani, Cristian Popovici  i-a trimis în teren pe următorii jucători: Curileac – Patache, R. Tincu, I. Ursu, Fl. Acsinte – Codoban, Croitoru, Vaşvari, Vraciu – Hadnagy, Cîrjan, în timp ce rezerve au fost: Perianu, Taban, Maghici, I. Matei, S. Ghinga, M. Tănasă, C. Dinu.

În minutul 6, Croitoru are o acțiune personală și este faultat la 35 de metri, iar 4 minute mai târziu a avut loc o acțiune în banda stângă a gazdelor, Acsinte centrează prea puternic și mingea iese în aut. În minutul 12, Cârjan reia cu capul o minge centrată din corner, Panagopoulos reţine. Minutul 20 i-a adus lui Vezan un cartonaș galben, iar în minutul 27 arbitrul Iulian Dima i-a dat un galben și lui Acsinte. 3 minute mai târziu, Iordache centrează în careu, iar un fundaş al Botoşaniului respinge în corner. În minutul 32, Croitoru vede și el un galben după un fault asupra lui Ilie Iordache.  În minutul 37, Hadnagy pleacă pe contraatac, dar pasează greșit pentru Cârjan. Și Hadnagy vede galben în minutul 39. În minutul 44, Panagopoulos reține centrarea lui Vraciu în fața porții. Panagopoulos a mai reținut balonul în prelungirile primei reprize după ce Cârjan a reluat cu capul din poziție foarte bună. Începutul celei de-a doua reprize le-a adus primul gol botoșenenilor. Cârjan a deschis scorul reluând în plasă din 4 metri o centrare a lui Vasvari. În minutul 51, Selymes a făcut prima schimbare. A ieșit  Ilie Iordache și a intrat V. Lupu. De asemenea, în minutul 59, Selymes a mai făcut o schimbare și l-a băgat în teren pe Chițu în locul lui Roman. În minutul 62 Cârjan încearcă să-l surprindă pe Panagopoulos cu un șut din întoarcere, dar portarul grec e atent și reține. În minutul 66, Cristian Popovici face prima schimbare. Iese Codoban, intră Ghinga. Minutul 72 vine cu o nouă schimbare la Botoşani. Iese Cârjan, intră Taban. În minutul 77 are loc ultima schimbare la oaspeţi. Iese Vezan, intră Tigoianu. Un minut mai târziu Filip vede galben. Cartonas galben vede și Taban în minutul 80. În minutul 83, V. Dinu trimite de la 18 metri peste poarta lui Curileac. În minutul 88, V. Lupu egalează cu o lovitură de cap, iar în minutul 89 iese Hadnagy și intră C. Dinu. Ultima repriză a fost prelungită cu 3 minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *