joi, septembrie 19, 2019
Acasă > Sport > Săgeata Năvodari a tranșat lejer disputa amicală cu CS Agigea

Săgeata Năvodari a tranșat lejer disputa amicală cu CS Agigea

În această săptămână, Săgeata Năvodari urma să dispute două meciuri amicale cu Callatis Mangalia – formația care trece însă prin momente delicate, fiind la un pas de desfințare. În atare condiții, conducătorii echipei din Năvodari s-au orientat și au schimbat din mers programul. Miercuri, la Agigea, elevii antrenorului Aurel Șunda au jucat cu campioana județeană, CS Agigea, iar sîmbătă de la ora 11:00, pe stadionul Flacăra din Năvodari, vor juca cu Dunărea Galați. În meciul de la Agigea, Săgeata s-a impus cu scorul de 5-0 după reușitele lui Saban, Oprea, Tigoianu, Zaharia și Apostol. Antrenorul Aurel Șunda a folosit două garnituri diferite, câte una în fiecare repriză, dând credit tuturor jucătorilor aflați în pregătire. Tehnicianul năvodărean s-a declarat mulțumit de modul în care au tratat jocul elevii săi.

Meciul, condus de o brigadă constănțeană, alcătuită din George Lazer, Cristian Pascu și Tiberiu Barbatos, a fost ceva mai echilibrat doar în prima repriză, după care oaspeții s-au desprins decisiv.

VEZI VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *