vineri, februarie 21, 2020
Acasă > Sport > Săgeata Năvodari și Farul Constanța vor arbitra lupta pentru promovare în seria Est

Săgeata Năvodari și Farul Constanța vor arbitra lupta pentru promovare în seria Est

Viitorul Constanța și CSMS Iași sunt foarte aproape de promovare. Speranțele tulcenilor, atâtea câte mai sunt, se leagă de cele două adversare ale pretendentelor la promovare. Săgeata Năvodari și Farul Constanța vor arbitra lupta în trei pentru cele două locuri care asigură în sezonul viitor prezența pe prima scenă. Fariștii vor întâlni, la Iași, pe CSMS, iar năvodărenii vor juca, la Ovidiu, cu Viitorul. Echipei de seniori a Academiei Gheorghe Hagi îi este suficientă și o remiză pentru îndeplinirea obiectivului. Deși pornesc cu prima șansă, gazdele, Viitorul și CSMS, nu vor avea misiuni ușoare. Atât Săgeata, cât și Farul vor să-și joace șansele în cele două partide în care emoțiile gazdelor vor fi infinit mai mari. Indiferent de deznodământul acestei lupte dramatice pentru promovare, fotbalul dobrogean a înregistrat un succes remarcabil în acest sezon. Trei echipe din această zonă se situează în primele patru locuri. Este vorba de Viitorul, Delta Tulcea și Săgeata Năvodari. Celelalte două, Farul și Callatis Mangalia, situându-se în prima jumătate a clasamentului.

VEZI VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *