luni, septembrie 16, 2019
Acasă > Sport > Săgeata Năvodari susține primul amical

Săgeata Năvodari susține primul amical

Săgeata Năvodari are în probe mai mulți jucători și, în ideea de a-i vedea la lucru, a contactat un prim meci amical, vineri 17 ianuarie, de la ora 11,00. Adversara dobrogenilor va fi echipa de liga a III-a FC Balotești. În aceste zile, conducerea clubului din nordul litoralului a reușit să-l transfere pe Miloș Deletic, un mijlocaș sârb de 20 de ani venit de la Nepredac Krusevac. Acesta a semnat un contract valabil pe 2 ani și jumătate. După amicalul de mâine se va decide și asupra altor transferuri, în funcție de randamentul celor aflați în probe. În privința lui N’Doye lucrurile sunt clare. Acesta a întârziat nejustificat de la pregătiri și se încearcă rezilierea contractului valabil până în vară, pe cale amiabilă. Senegalezul nu mai intră în calculele antrenorului Cătălin Anghel, deranjat de actele de indisciplină ale acestuia. Nu este pentru prima oară când N’Doye își prelungește vacanțele fără să anunțe, dar de fiecare dată a fost iertat.

R Nicu Dolea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *