vineri, decembrie 6, 2019
Acasă > Economie > Salariile cadrelor medicale, majorate cu 25% de la 1 octombrie

Salariile cadrelor medicale, majorate cu 25% de la 1 octombrie

Începând cu 1 octombrie salariile cadrelor medicale vor crește cu 25%, potrivit declarațiilor făcute de premierul Victor Ponta, într-o conferință de presă.  “Putem de la 1 octombrie anul acesta (…) să aplicăm o creștere de 25% la salariul actual pentru tot personalul din sistemul sanitar. Asta înseamnă, dacă datele ministerului și ale Casei sunt corecte, 181.000 de persoane în rețeaua Ministerului Sănătății și a autorităților publice locale și 12.380 de persoane în ministerele și instituțiile care au propria rețea, Interne, Apărare, SRI și celelalte”, a spus premierul.  El a adăugat că majorarea salarială se va face “în special în baza economiilor făcute de sistemul de Sănătate, după introducerea cardului de sănătate și a celorlalte măsuri de eficientizare”. Ponta a spus că actul normativ privind mărirea salariilor personalului din Sănătate va fi elaborat în vederea adoptării în ședința de Guvern de miercurea viitoare sub forma unei ordonanțe de urgență. Astfel că, de exemplu, o asistentă care acum câștigă 867 de lei, va primi de la 1 octombrie 900 lei iar un medic primar care acum ia 3.300 lei va avea un salariu de 3.700 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *