Salariile profesorilor majorate cu 20% în 2024, în două tranşe

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a anunțat că salariile în învățământ  vor fi majorate cu 20%  în cursul anului viitor în două tranşe.

Majorările salariale acordate sistemului de învăţământ sunt unele istorice, de la 1 iunie 2023 la 1 iunie 2024 creşterea în termeni reali a salariilor medii din domeniu urmând a fi de peste 50%, a declarat ministrul.

”Cea mai mare creștere salarială în învățământ din ultimele decenii!

În 2024, salariile profesorilor vor crește cu 20%, astfel: 13% de la 1 ianuarie și 7% de la 1 iunie. Se va ajunge, astfel, la o majorare de peste 50%, în medie, în timp record de 1 an!
În plus, vor fi reglate inechitățile salariale în ceea ce privește personalul de conducere din unitățile de învățământ!”, a explicat Ligia Deca, într-o postare pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *