Salvamarii de pe litoralul românesc, eroii care își riscă zilnic viața pentru siguranța turiștilor, au fost uitați de autorități. Aceștia nu și-au mai primit salariile de trei luni de zile. Oameni au fost ajutați inițial de Primăria din localitate, dar acum stau la mila Ministerului Turismului, care se pare că a uitat să-și îndeplinească atribuțiile. Deși se află de ieri în grevă japoneză, salvamarii își fac în continuare datoria. Chiar în ultima săptămână, salvatorii de pe mal au reușit să scoată din apă și să resusciteze trei dintre turiștii inconștienți, care, în ciuda avertismentelor, s-au aventurat în valurile agitate ale mării. Din cauza numărului mare de incidente, Eforie este considerată una dintre cele mai periculoase zone de pe litoralul românesc, situându-se pe același loc cu stațiunea Mamaia. Cu toate că numărul mare al turiștilor care ignoră avertizările salvamarilor este din ce în ce mai mare, printre aceștia există și oameni care constientizeaza cât de greu le-ar fi fără salvamari atunci când au nevoie de ajutorul lor.