vineri, 18 septembrie 2020
Acasă > Administratie > Schimbări în structura de conducere a DNA

Schimbări în structura de conducere a DNA

Structurile centrale ale DNA îşi schimbă componenţa. DNA a anuntat oficial declansarea procedurii de numire  pentru 12  functii  de conducere, din categoria celor a caror ocupare nu se face prin organizarea unor concursuri, transmite ştiripesurse.ro.

Astfel, cei interesaţi îşi pot depune candidaturile până pe data de 29 septembrie, la cabinetul Laurei Codruta Kovesi, urmând ca, după selecţia făcută de către şefa DNĂ, aceasta să trimită propunerile către Consiliul Superior al Magistraturii. Iar cum numirile în funcţii se fac pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de prelungire cu un mandat cu o durată similară, se poate spune astfel că garda care se schimbă la şefia DNA poate să rămână pe poziţii numai puţin de şase ani, scrie sursa citată.

O parte dintre numiri vor avea loc la structurile teritoriale Bacău, Braşov, Galaţi, Iaşi şi Suceava ale DNA. Pe de altă parte, la nivelul structurii centrale vor fi ocupate funcţiile de procuror şef al următoarelor unităţi: Serviciul de combatere a corupţiei în justiţie, Biroul de combatere a corupţiei din administraţia centrală, Biroul de combatere a infracţiunilor comise în legătură cu achiziţiile publice, Biroul de combatere a infracţiunilor care aduc prejudicii bugetului public, Biroul de legătură cu instituţii similare din alte state şi Serviciul tehnic.

Sursa: ziuadeconstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *