vineri, 18 septembrie 2020
Acasă > Educatie > Şcoala “George Enescu” din Năvodari şi-a deschis, în această săptămână, porţile

Şcoala “George Enescu” din Năvodari şi-a deschis, în această săptămână, porţile

La Şcoala Gimnazială “George Enescu” din Năvodari, porţile au fost larg deschise încă de la începutul săptămânii. Cu această ocazie, preşcolarii din oraş şi nu numai au avut ocazia să viziteze sălile de clasă şi să îşi cunoască viitorii dascăli. Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu baloane, bomboane şi mărţişoare realizate de elevi.

Mihaela Fodor, învăţătoare la Şcoala “George Enescu” din Năvodari, a declarat că “Școala “George Enescu”, din Năvodari se pregătește de sărbătoare. Deschidem o săptămână importantă pentru noi, cadrele didactice, dar mai ales pentru copii. Este săptămâna Porților Deschise, când așteptăm toți piticii de la grădiniță să ne viziteze pentru a-și face o primă impresie despre ceea ce reprezintă școala, pentru că îi așteptăm în anul școlar următor să devină elevii noștri. Copiii de clasa a IV-a sunt gazde, dar nu numai ei, pentru că toate colegele s-au implicat pentru pregătirea școlii. Este o sărbătoare, pentru că cei mici trebuie să învețe că școala este o plăcere.”

Părinţii preşcolarilor spun că i-au pregătit de pe acum pentru noua etapă din viaţa lor. Aceştia speră ca micuţii lor să se acomodeze repede cu şcoala. Dacă părinţii sunt emoţionaţi că pornesc pe un nou drum, cei mici de abia aşteaptă să înceapă şcoala.  Conducerea unităţii de învăţământ speră ca din cei 100 de preşcolari care le-au păşit pragul în această săptămână, măcar jumătate să se înscrie la ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *