duminică, decembrie 8, 2019
Acasă > Social > Scumpiri pe litoral

Scumpiri pe litoral

Pe litoral, luna lui Cuptor nu pregătește  doar câteva grade bune în plus în termometre, ci și prețuri mai mari. Scumpirile se vor reflecta în tarifele la cazare, care se vor majora chiar și cu 20 % pe noapte.

”Este vorba strict de preţul de la recepţie, pe care fiecare agent economic îl poate schimba după cum doreşte, în funcţie de diverşi factori, cum ar fi cererea din partea turiştilor sau situaţia meteorologică. Dar vorbim despre un număr de locuri extrem de mic. Marea majoritate a hotelierilor a vândut deja camerele. Cred că, pentru iulie, vorbim de un procent de ocupare de 100 la sută, pe litoral”, spun reprezentanţi ai Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Creșterile nu vor afecta buzunarelor turiștilor care și-au achiziționat sejururile prin agențiile de turism încă din toamna anului trecut. Aceștia nu vor resimți majorarea tarifelor la cazare, care va fi cuprinsă între 10 și 20 %, și vor beneficia în continuare de prețurile stipulate în contractele încheiate. Așa că, cei care nu au aplicat vechea înțelepciune strămoșească ”iarna car și vara sanie” și nu și-au cumpărat din timp vacanțele în stațiunile de la mare vor avea de înfruntat valul scumpirilor, dar și pe cel al aglomerației, întrucât lunile preferate de români pentru concediile pe Litoralul românesc al Mării Negre sunt iulie și august.

„Toată lumea vrea să vină în iulie şi august, când sunt preţurile foarte mari. De ce sunt preţurile foarte mari? Pentru că toată lumea vrea să vină atunci. Dacă cineva ar vrea să vină în iunie, preţurile sunt foarte mici, aproape la nivel de costuri. Dar ei nu vin acum. Hotelurile sunt jumătate goale, dar cu tarife foarte mici. În schimb, de la 1 iulie, ar trebui să avem hoteluri din cauciuc, să le întindem, ca să le dublăm capacitatea. (…) Noi românii vrem să mergem când e mai scump, că e mai multă lume! Degeaba facem noi oferte peste oferte în extrasezon, că lumea tot în număr mic vine. Deci, concluzia care e? Nu avem bani, dar mergem când e cel mai scump!”, a spus Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Dacă în nordul Litoralului, hotelierii își vor întâmpina de la 1 iulie oaspeții cu tarifele cele mai mari, ele se vor diminua pe măsură ce aceștia se vor îndreapta spre sudul stațiunilor de la malul mării. Așa se face că pentru o noapte de cazare la un hotel de patru și cinci stele în stațiunea Mamaia, turiștii vor scoate din buzunar minim 1.000 de lei. Pentru o cazare mai modestă, tarifele sunt mai mici. La un hotel de două stele, ele vor fi cuprinse între 150 şi 200 de lei pe noapte, iar la unul de trei stele, între 250 şi 350 de lei, pe noapte.

Pentru cei care își vor petrece vacanța în Eforie, închirierea unei camere la un hotel de două stele îi va costa între 120 și 180 de lei pe noapte. La Costinești, Vama Veche sau 2 Mai, tarifele de cazare la hotel sau pensiune vor varia între 80 și 100 de lei. Și asta nu e tot, vârful de sezon va aduce noi scumpiri! Astfel, începând cu 15 – 20 iulie, hotelierii vor aplica tarife majorate cu câteva procente la cazare.

Există și o soluție alternativă! Cei mai puțini comozi și care se pot gospodări singuri pot apela la ospitalitatea localnicilor, care pot fi zăriți cu cheile la purtător peste tot, în locurile aglomerate. Așa că puteți  închiria o garsonieră cu 150 de lei sau un apartament cu două camere cu 250 de lei pe noapte. Tot de la 1 iulie, vor creşte şi preţurile la mâncare şi pentru închirierea de diverse ambarcaţiuni de agrement.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *