Seceta i-a lovit crunt pe agricultorii de pe tărîmurile dobrogene. Acest an a fost unul dintre cei mai năpăstuiți pentru recolte. În timp ce marii fermieri se gîndesc cum să amortizeze pierderile, locuitorii din zona rurală au probleme mult mai stringente. Se întreabă acum dacă vor avea ce să pună pe masă de pe o zi pe alta. Cei mai afectați de pămînturile neroditoare din cauza secetei prelungite sunt locuitorii din mediul rural. Întreaga muncă depusă de-a lungul anului s-a dovedit a fi zadarnică în fața sorții. Oamenii a căror principală îndeletnicire și totodată sursă de venit este agricultura se află acum în fața unor cîmpuri uscate și a multor guri de hrănit. În timpul verii, oamenii încearcă să se descurce cum pot. Chiar dacă au investit în culturi, țăranii trebuie să scoată bani din buzunar și la piață… Dar cea mai mare problemă va fi la iarnă.Iar veștile pentru perioada următoare nu sunt deloc îmbucurătoare. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, seceta pedologică se va menține și în ultima lună de vară, iar regiunile agricole cele mai afectate sunt cele din sud-estul, sudul și estul țării.