Primăria oraşului Năvodari continuă lucrările de asfaltare pe străzile din localitate. În programul derulat de administraţia locală au fost cuprinse toate străzile, indiferenmt de cartierul în care se află, prioritate au avut străzile principale, acum lucrările efectuându-se şi pe cele mai mici dintre acestea. În aceste zile se lucrează pe str. Frunzelor, între str. Mării şi str. Midiei. Aici, potrivit reprezentanţilor administraţiei oraşului sunt executate şi parcări moderne, astfel soluţionându-se multe dintre solicitările de locuri de parcare înregistrate de Primărie. Concret, o asemenea parcare modernă se execută lângă Bl. 160 şi magazinul Penny. Urmează în program asfaltarea străzii Mesteacănului, care în prezent este pietruită. Potrivit administraţiei locale, strada a fost deja pregătită pentru asfaltare, fiind finalizate şi lucrările de amenajare a bordurilor.