duminică, septembrie 22, 2019
Acasă > Eveniment > Se inaugureaza Sala de Sport din Navodari

Se inaugureaza Sala de Sport din Navodari

Primăria Oraşului Năvodari investeşte în sport şi în promovarea sportului. Dovadă este sala de sport de pe strada Stadionului, unde Primăria Orașului Năvodari a pus la dispoziție un teren de 3 300 mp, suprafața construită fiind de 1627 mp.
Dotarea sălii de sport a fost făcută de către Primăria Năvodari, la inițiativa primarului Nicolae Matei. Pentru executarea acesteia  Primăria Orașului Navodari a depus dosar de finanțare la Compania Națională de Investiții. Dosarul a fost acceptat, sala de sport fiind făcută cu fonduri 100% nerambursabile.
Inaugurarea salii de sport va avea loc pe data de 9 iulie, la ora 10.00, când se vor desfasura şi o serie de manifestări sportive precum  meciuri demonstrative de handbal, volei, box  si  karate.
Administraţia locală lansează, cu ocazia inaugurării, invitaţia la „Cupa Năvodari – Tenis de masă 2011”, înscrierea fiind gratuită pentru locuitorii oraşului cu vârste peste 16 ani.Câştigătorul cupei acestei competiţii va juca un meci de tenis cu primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei. Competitorii vor putea castiga premii in bani, după cum urmează: premiul I – 10 milioane lei vechi; premiul II – 5 milioane lei vechi; premiul III – 3 milioane de lei vechi. Înscrierile se fac în data de 9 iulie, începând cu ora 10.00, la sala de sport.
Sala de sport este desfasurata pe o suprafata de 1779 mp, fiind amplasata pe pe fostul teren de rugby al orasului. Suprafața de joc are ca laturi 40 m lungime și 20 m lățime, terenul fiind prevăzut și cu suprafețe de siguranță. Capacitatea sălii este de 153 locuri, putând fi extinsa la 220 locuri, fiind locuri special amenajate pentru persoanele cu handicap.
Sala de sport are pardoseală și gresie antiderapantă la intrare. De asemenea,  are 4 vestiare, cu dotările necesare și 4 toalete, separate, atât pentru fete, cât și pentru băieți. La parter, proiectul este prevăzut cu un cabinet medical și un depozit de materiale sportive. Aceasta este dotata cu tabela electronica programabila pentru handbal, baschet, volei, fotbal de sala, poarta handbal, sistem baschet mobil complet cos si plasa, mingii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *